Live

Ghislaine Maxwell, fosta parteneră a miliardarului Jeffrey Epstein, a fost arestată de FBI

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Ghislaine Maxwell, fosta iubită a miliardarului Jeffrey Epstein, a fost arestată de FBI, în New Hampshire, în dosarul privind acuzaţiile de abuz sexual şi trafic de minore, scrie BBC. Maxwell a respins toate acuzațiile.

Ghislaine Maxwell este acuzată că ar fi recrutat tinere și le-ar fi obligat să întrețină relații sexuale cu Jeffrey Epstein și cu apropiații săi, fapt confirmat și de una dintre victimele lui Epstein, Virginia Giuffre.

Jeffrey Epstein a fost găsit decedat la vârsta de 66 de ani în celula sa de la MCC pe 10 august 2019, unde se afla încarcerat în aşteptarea procesului în care urma să fie judecat pentru trafic sexual cu minore, potrivit Agerpres. Un moment decisiv în decizia sa pare să se fi produs pe 22 iulie când, deja aflat în spatele gratiilor, magnatul a fost dat în judecată de Jennifer Araoz, care solicita plata unor despăgubiri, afirmă acelaşi avocat.

Pe 25 iulie, Epstein a încercat să se spânzure în timp ce împărţea celula cu Nick Tartaglione, acuzat de comiterea a patru crime. Fostul poliţist din Briarcliff Manor i-a alertat pe gardienii de la MCC, care au intervenit, iar Jeffrey Epstein a supravieţuit astfel tentativei de suicid. Apoi, magnatul şi-a semnat testamentul pe 8 august, cu două zile înainte de a fi găsit decedat în celula sa.

Editor: Cristina Iancu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Candidatul propus de Trump pentru conducerea FBI vrea o anchetă privind banii acordați Ucrainei. Ce acuzații îi aduce lui Zelenski

Schema prin care Coreea de Nord a obținut zeci de milioane de dolari de la companii americane

Donald Trump a sărbătorit demisia șefului FBI. Ce a declarat acesta despre plecarea șefului agenției

Zeci de drone misterioase, observate în New Jersey lângă facilități militare și terenul lui Trump. FBI nu are nicio explicație

Partenerii noștri