Live

General american: SUA va continua raidurile aeriene în Afganistan, dacă talibanii nu încetează ofensiva de ocupare a țării

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Statele Unite vor continua raidurile aeriene în sprijinul trupelor afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensiva, a declarat duminică la Kabul şeful operaţiunilor militare americane în Afganistan.

"Statele Unite au intensificat loviturile aeriene de sprijin pentru forţele afgane în ultimele zile şi suntem pregătiţi să menţinem acest nivel ridicat de sprijin în zilele următoare, dacă talibanii îşi continuă atacurile", a afirmat generalul Kenneth McKenzie, şeful Comandamentului central al armatei americane (Centcom), porivit AFP, preluată de Agerpres.

Talibanii au cucerit în ultimele zile vaste zone rurale în Afganistan, în timp ce desfăşoară o ofensivă totală împotriva forţelor afgane, care coincide cu retragerea definitivă a trupelor internaţionale din această ţară, retragere aproape încheiată.

Forţele afgane nu au opus până în prezent decât o slabă rezistenţă în faţa talibanilor şi au pierdut controlul asupra majorităţii capitalelor provinciale şi a principalelor axe de transport, stârnind temerea că talibanii ar putea prelua din nou puterea pierdută cu aproape 20 de ani în urmă după operaţiunea militară condusă de SUA în urma atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001.

Guvernul afgan a impus sâmbătă stare de urgență în aproape întreg teritoriul țării, în încercarea de a-i opri pe talibani să mai invadeze orașele. În afară de capitala Kabul și încă două provincii, oamenii nu au voie să iasă din case între orele 22.00 și 04.00.

"Vreau să fiu clar: guvernul afgan va fi supus unor grele încercări în zilele următoare, talibanii încearcă să dea campaniei lor un caracter ineluctabil. Dar ei se înşeală (...) Victoria talibanilor nu este inevitabilă", a susţinut generalul american.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cine sunt frații Dragoș și Adrian Pavăl, posibilii asociații lui Dan Șucu la Genoa. Sunt cei mai bogați români

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 40 de oameni au murit şi 76 au fost răniţi în două accidente rutiere cu autobuze, în centrul Afganistanului

Duma de stat de la Moscova a votat scoaterea talibanilor de pe lista organizațiilor interzise. Putin vrea să coopereze cu Afganistanul

Femeile din Afganistan vor fi excluse şi din şcolile de asistente medicale

Guvernul de la Kabul cere explicaţii Teheranului după ce zeci de afgani ar fi fost ucişi la frontieră

Partenerii noștri