Live

Foto înainte și după. O șosea devastată de cutremur a fost reparată „miraculos” în 4 zile, în Alaska

Data publicării:

Cutremurul de 7 grade care a lovit Alaska la finalul lunii noiembrie a lăsat urme adânci pe șoselele din statul american, grav avariate de mișcările seismice. Însă în doar patru zile, autoritățile din Alaska au șters aproape toate urmele seismului.

Lângă Anchorage, șoseaua care leagă două artere importante, International Airport Road și Minnesota Drive, a fost complet devastată de cutremur. Imaginile surprinse după seism arată că asfaltul s-a surpat cu totul, iar drumul era impracticabil.

Însă acum, nimic nu dă de bănuit că șoseaua era distrusă. Autoritățile au reușit, în doar 4 zile, să repare drumul, deși vremea extrem de rece din Alaska, în această perioadă, face ca asfaltarea să fie mult mai dificilă.

O postare pe Facebook cu imaginile înainte și după repararea șoselei a devenit virală, mulți utilizatori întrebându-se de ce în Alaska se poate, iar la ei durează luni de zile să fie reparate drumurile.

Inspectorii din Alaska verifică și 243 de poduri, pentru a se asigura că structura acestora nu a fost avariată de cutremure și că acestea nu pun acum în pericol viața oamenilor.

De asemenea, 50 de clădiri ale statului vor avea nevoie de reparații și consolidări, în urma seismului.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cadavrul uriaș al unei balene, eșuat pe plajă, atracție pentru locuitorii unui oraș din Alaska. Biologii cercetează cauza morții

Cutremur în România, în noaptea de marți spre miercuri. Ce magnitudine a avut

Cutremur în România, luni dimineaţă

Cutremur în România, în noaptea de duminică spre luni. Ce magnitudine a avut seismul

Partenerii noștri