Live

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi, înmormântat discret la Cairo. Doar zece membri ai familiei au fost prezenţi

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele egiptean destituit Mohamed Morsi, decedat la tribunal, a fost înhumat marţi la Cairo în deplină discreţie şi sub o atentă supraveghere, după ce şi-a petrecut ultimii şase ani după gratii, relatează AFP, citată de news.ro.

Organizaţii de apărarea drepturilor omului şi un deputat britanic au reclamat o anchetă „independentă” cu privire la moartea acestui islamist, la vârsta de 67 de ani, încarcerat de către autorităţi după ce a fost destituit în iulie 2013 de către Abdel Fattah el-Sisi, şeful armatei la acea vreme şi actualul preşedinte al Egiptului.

În presa egipteană de marţi, evenimentul era relatat minimal, iar unele ziare nici măcar nu menţionau faptul că a fost şeful statului în perioada 2012-2013.

Mohamed Morsi, primul preşedinte ales în mod democratic în Egipt

Provenit din confreria Fraţilor Musulmani - interzisă în Egipt -, Mohamed Morsi a fost însă primul preşedinte ales în mod democratic al acestei ţări, după „Primăvara arabă” din 2011, prin care a fost îndepărtat de la putere fostul şef de stat Hosni Mubarak, după 30 de ani de putere.

Într-o ţară în care autorităţile au reprimat dur opoziţia, puţini locuitori vorbesc în mod deschis despre moartea fostului şef de stat.

În schimb, în Turcia, unde Guvernul îi susţine pe Fraţii Musulmani, mii de persoane au participat la o rugăciune colectivă în memoria lui Mohamed Morsi, la Istanbul.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a catalogat luni un „martir” pe Mohamed Morsi, emirul Qatarului, şeicul Tamim bin Hamad Al-Thani, şi-a exprimat „profunda tristeţe”, iar Iranul şi-a exprimat regretul faţă de „o moarte nefericită”.

La Cairo, înmormântarea a avut loc în cursul nopţii de luni spre marţi, în cartierul Medinat Nasr (est), încercuit de poliţişti, care au controlat fiecare vehicul ce trecea prin apropiere.

Niciun jurnalist nu a avut acces în cimitir, situat nu departe de locul reprimării feroce de către forţele de ordine a unei ocupări (sit-in) a susţinătorilor lui Mohamed Morsi, soldată cu aproximativ 800 de morţi, în august 2013.

Doar zece membri ai familiei au fost prezenţi, potrivit unor jurnalişti AFP.

„Rugăciunea funebră a fost făcută la spitalul închisorii” în care era încarcerat, a declarat pentru AFP unul dintre avocaţii săi, Abdelmoneim Abdel Maksoud.

Mohamed Morsi a fost inculpat în mai multe dosare

După destituirea sa de către armată, în urma unui val de manifestaţii, Mohamed Morsi a fost inculpat în mai multe dosare, acuzat de „terorism”, „spionaj” sau „omorul” mai multor manifestanţi, acuzaţii pe care le-a respins.

Într-o audiere, luni, la Cairo, consacrată unor acuzaţii de spionaj în favoarea Iranului, Qatarului şi unor grupări islamiste ca Hamas din Fâşia Gaza, i s-a făcut rău şi a căzut.

Tribunalul i-a acordat dreptul de a vorbi timp de cinci minute. El a căzut la podea în cuşca acuzaţilor şi a fost transportat imediat la spital”, a anunţat Parchetul General. „Procurorul a fost informat despre moartea lui Morsi în timpul prezenţei sale într-o audiere a procesului său”, a adăugat procuratura.

Morsi a murit „din cauza unui stop cardiac”, potrivit televiziunii de stat. Familia sa a confirmat decesul.

„Noi nici măcar nu l-am putut vedea la tribunal, din cauza pereţilor de sticlă blindată (a boxei) nesonorizate. Însă alţi deţinuţi ne-au făcut semn că nu mai avea puls”, a declarat pentru AFP unul dintre avocaţii săi, Maksoud.

Partidul Libertăţii şi Justiţiei al lui Mohamed Morsi, braţul politic al Fraţilor Musulmani, a evocat un „asasinat”, denunţând rele condiţii de detenţie, al căror „scop era să-l omoare puţin câte puţin”.

În Iordania, Fraţii Musulmani au apreciat că „autorităţile loviturii” (de stat împotriva preşedintelui) sunt vinovate de moartea ”martirului” Morsi.

În martie 2018, o comisie britanică independentă a condamnat menţinerea la izolare - timp de 23 de ore pe zi - a acestui bărbat care suferea de antecedente diabetice şi insuficienţă renală.

Anchetă independentă

Deputatul coservator britanica care a condus aceast Comisie, Crispin Blunt, a reclamat marţi o ”anchetă internaţională independentă” cu priivre la acest deces, alăturându-se astfel unor solicitări ale Amnesty International (AI) şi Human Rights Watch (HRW).

Moartea lui Morsi ”în detenţie este reprezentativă a incapacităţii Egiptului de a trata deţinuţii în conformitate cu dreptul egiptean şi internaţional”, a apreciat Blunt.

Liderul islamist a fost condamnat la un total de 45 de ani de închisoare, în două dosare - de incitare la violenţă împotriva manifestanţilor la sfârşitul lui 2012 şi de spionaj în favoarea Qatarului.

El era rejudecat, după anularea a două verdicte pronunţate împotriva sa - o condamnare la moarte şi o condamnare la închisoare pe viaţă.

În urma destituiri sale, Abdel Fattah el-Sisi, care era ministrul său al Apărării, a purtat o reprimare fără milă a opoziţiei islamiste.

Poliţişti şi militari au ucis peste 1.400 de manifestanţi pro-Morsi în câteva luni. Sute au fost condamnaţi la moarte, iar alte mii au fost încarceraţi.

După anunţarea morţii lui Mohamed Morsi, televiziunea de stat a difuzat în buclă imagini cu violenţe şi atentate, acuzând Fraţii Musulmani de „terorism” şi „minciună”.

În anii de după lovitura în forţă a armatei a avut loc o succesiune de atacuri vizând forţele de ordine, pe fondul unei insurgenţe jihaduste în provincia Nord-Sinai.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Gabriel Cotabiță va fi depus luni la capela cimitirului Bellu. Mesajul postat de familie

Silviu Prigoană a fost înmormântat la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București. Ceremonia s-a desfășurat în cadru restrâns

Surpriză pentru o familie din UK. Motanul crezut mort s-a întors acasă la patru zile după ce stăpânii erau convinși că l-au incinerat

Alain Delon a fost înmormântat ”ca un mare naș din Sicilia”, spune o participantă la ceremonie. Telefoanele mobile au fost luate

Partenerii noștri