Live

Familiile din Coreea de Sud vor primi bani direct de la guvern pentru a face față crizei economice

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

Coreea de Sud va efectua o plată în numerar de urgență pentru majoritatea familiilor și va întocmi un al doilea buget suplimentar luna viitoare, în scopul de a ușura impactul economic al crizei coronavirus, a declarat luni președintele Moon Jae-in. Gospodăriile din țară vor primi 816 dolari, cu excepția primelor 30% dintre gospodării, în funcție de venituri, potrivit The New York Times.

Moon a declarat că va pregăti un alt buget suplimentar pentru a fi aprobat de Parlament în luna aprilie, iar unele companii mici și mijlocii vor fi scutite de la plata facturilor utilităților.

„Cetățenii au suferit din cauza coronavirusului și toți merită să fie recompensați pentru această suferință, dar și pentru participarea lor la eforturile comune de prevenire", a declarat președintele Coreei de Sud.

Noul pachet de măsuri este cel mai recent dintr-o serie de pași pe care guvernul i-a făcut pentru a ușura presiunea crizei COVID-19. Măsurile anterioare au inclus o reducere a ratei dobânzii, un buget suplimentar de 10 miliarde de dolari destinat bancilor și un pachet de salvare pentru companii în valoare totală de 81 de miliarde de dolari. 

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Câți soldați nord-coreeni au fost uciși în războiul lui Putin în decembrie. „Sunt mai degrabă o povară decât un avantaj”

Coreea de Nord afirmă că preşedintele sud-coreean este „şeful rebeliunii”, după tentativa eșuată de a impune legea marțială

Președintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, suspendat din funcție, nu a participat la audieri după ce a fost citat de procurori

Partenerii noștri