Live

“Este unul dintre cele mai sigure locuri din lume”. Cum a reușit acest stat să limiteze cazurile de infectare cu coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver / Getty Images

Australia de Sud este considerat a fi unul dintre cele mai sigure locuri din lume, potrivit unui oficial din Sănătate, după ce autoritățile au reușit să aplatizeze curba infectărilor cu coronavirus, potrivit CNN. În urmă cu o lună, niciun australian nu și-a imaginat că acest lucru ar putea fi posibil atât de repede.

Prim-ministrul Australiei, Scott Morrison a anunțat că pe 8 mai este programată o ședință cu toți miniștrii pentru a discuta despre posibilitatea relaxării măsurilor anti-COVID.

“Australienii și-au câștigat acest drept. Trebuie să repornim economia. Trebuie să revenim la normalitate”, a declarat șeful Executivului australian.

Cu o populație de 1,6 milioane de locuitori, Australia de Sud a raportat doar 438 de cazuri de infectare cu coronavirus, în prezent doar 14 mai fiind active; și patru decese.

„Cred că foarte mulți sunt surprinși că Australia a făcut față pandemiei. Uitându-ne la ce se întâmplă în afara granițelor noastre, putem spune că acesta este unul dintre cele mai sigure locuri din lume, altul în afară de Noua Zeelandă”, a declarat Nicola Spurrier, șefa Direcției de Sănătate Publică din Australia de Sud.

Pe întreg teritoriul Australiei s-au înregistrat, în total, 6.762 de cazuri de infectare cu coronavirus, dintre care 92 decese, iar 5.720 de persoane s-au vindecat, potrivit datelor oficiale.

Succesul Australiei în gestionarea crizei de COVID-19 se datorează măsurilor restrictive impuse încă de la primele cazuri raportate.

Pe 1 februarie, Australia și-a închis granițele pentru toți cetățenii străini care au vizitat recent China. Pe măsură ce virusul s-a răspândit, autoritățile australiene au interzis accesul în țară tuturor cetățenilor din Iran, Coreea de Sud și Italia. Pe 19 martie, însă, statul și-a închis frontierele pentru toți cetățenii străini.

Pe 22 martie, toate barurile, cluburile, cinematografele, sălile de sport și lăcașurile de cult au fost închise pe o perioadă nedeterminată, în timp ce restaurantele și cafenelele puteau doar să livreze la domiciliu. Farmaciile, supermarketurile și saloanele de înfrumusețare au rămas deschide.

Editor: I. I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Doi părinți din Australia au pretins că fiul lor are cancer pentru a primi donații. I-au ras sprâncenele și l-au pus în scaun cu rotile

Australia vrea să forțeze în continuare marile platforme digitale să plătească pentru afișarea știrilor

O maşină a fost incendiată în Australia şi mai multe clădiri au fost pictate cu graffiti anti-Israel

Partenerii noștri