Este îndreptățită titulatura de „Țara viitorului” pentru China?
Trenurile de mare viteză, mijloacele de transport în comun autonome, livrările cu drone, sistemele de monitorizare digitală a populaţiei sau chelnerii-roboţi sunt doar o parte dintre inovaţiile care au devenit o normalitate în China şi au surprins o lume întreagă. Sunt deja câţiva ani buni de când oamenii de ştiinţă de acolo şi-au propus să-i depăşească pe cei din Statele Unite, iar la unele capitole au şi reuşit.
China este ţara care are nu mai puţin de zece metropole supraaglomerate. Numai în Shanghai sunt peste 25 de milioane de locuitori. Tocmai de aceea autorităţile din China au investit în ultimii ani în tot mai multe inovaţii care să le uşureze oamenilor viaţa. Cel puţin asta susţin ei. Peste 600.000 de maşni electrice au fost produse în China doar în anul 2017. Mai multe decât pe tot restul globului, iar orașul Shenzhen este cunoscut drept Silicon Valley al Chinei. Multe dintre companiile de tehnologie ale momentului s-au dezvoltat aici. În aceste condiții, China este supranumită „Ţara Viitorului”.
Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”
George Simion a mers la Palatul Cotroceni, pentru consultări, dar a anunțat că nu intră: „AUR nu recunoaște legitimitatea lui Iohannis”
Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă
Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°
Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”
Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis
Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”
Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza
VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București
Transporturi la superlativ. Autobuze autonome și trenuri cu superviteză
Vehiculele electrice sunt acum la tot pasul pe străzile din marile oraşe din China, iar de curând au fost introduse mijloace de transport în comun autonome şi în mediul rural.
Autobuzele Apolong sau Baidu pot găzdui până la 14 persoane și se conduc singure. Iniţial au fost folosite doar în zone turistice şi aeroporturi, dar acum transportă oameni şi pe drumurile din Pingtan și Wuhan.
China deţine şi cea mai mare reţea feroviară de mare viteză din lume, care se întinde pe o distanţă de aproape 25.000 de kilometri. Trenurile sunt atât de rapide încât pot parcurge traseul de 1.318 km, dintre Beijing şi Shanghai, în doar 4 ore şi 18 minute.
Ambiţiile chinezilor nu au, însă, limite. Aceştia au în plan să construiască şi primul traseu subacvatic de cale ferată din China. Linia va conecta Ningbo, un oraș port la sud de Shanghai, de Zhoushan, un arhipelag aflat în largul coastei de est.
Şi, dacă aveaţi impresia că navele spațiale nu au fost încă inventate, felul în care arată noul centru al aviației din capitala chineză s-ar putea să vă facă să vă schimbați părerea. Aeroportul Internațional Beijing Daxing va fi finalizat la sfârșitul acestui an și se întinde pe o suprafață de 313.000 de metri pătrați. Potrivit agențiilor de presă din China, noul aeroport va putea opera 620.000 de zboruri în fiecare an. Asta înseamnă mai bine de 100 de milioane de pasageri și aproximativ 4 milioane de tone de bagaje. Va fi cu siguranță unul dintre cele mai mari aeroporturi din lume. Tocmai de aceea, sistemele de securitate vor fi extrem de bine puse la punct. În interiorul aeroportului, vor exista mii de camere care vor transmite imagini în timp real către un server central. Practic, toți pasagerii vor fi scanați facial la trecerea prin Beijing Daxing.
Oamenii primesc note pentru comportament
Nimic nu este, însă, întâmplător. Asta pentru că autoritățile din China au introdus anul trecut un sistem digital prin care oamenii sunt punctați sau depunctați în funcție de comportamentul lor. Cei cu antecedente penale sunt dezavantajați din start, iar cei care au studii superioare, își plătesc taxele la timp și nu au avut niciodată probleme cu legea sunt chiar privilegiați. Aceștia primesc credite bancare mult mai ușor, nu sunt nevoiți să plătească un avans atunci când vor să închirieze sau să cumpere o casă și nici să depună vreo garanție dacă au nevoie să închirieze o mașină. Își pot pierde, însă, oricând privilegiile dacă sunt văzuți cumpărând prea mult alcool sau dacă traversează neregulamentar sau parchează în locurile nepermise.
Umilințe în public pentru cei care traversează pe roșu
În Shenzhen, autoritățile au mers chiar mai departe și au ajuns să-i umilească în mod public pe cei care traversează pe culoarea roșie a semaforului. Toate acestea au atras atenţia avocaților de la Human Rights Watch, care au acuzat toate marile companii de tehnologie din China de complicitate la implementarea unei dictaturi digitale care încalcă drepturile oamenilor.
Elevi monitorizați prin GPS
Până și elevii sunt monitorizați la orice pas cu ajutorul unor uniforme școlare inteligente, prevăzute cu sisteme de urmărie prin GPS. Părinții știu astfel unde sunt copiii lor în orice clipă, iar în cazul în care cei mici se încumetă să părăsească incinta școlii, este declanșată automat o alarmă sonoră.
Mai mult decât atât, una din patru instituții de învățământ din China corectează lucrările elevilor folosind un sistem de inteligență artificială. Practic, acestea nu mai sunt evaluate de profesori, ci de roboți, despre care autoritățile din China susțin că sunt mult mai eficienți decât cadrele didactice. În plus, spun că îi ajută pe copii să-și îmbunățească aptitudinile prin diverse comentarii sau sugestii.
Roboți-chelner și magazine fără casieri
Roboții nu mai sunt, însă, de mult o noutate în China. Aceștia au înlocuit și chelnerii. Multe dintre restaurantele din Beijing sau Shenzhen și-au tehnologizat serviciile. Roboți pot prelua comenzi vocale și pot servi clienții, dar doar pe un traseu fix. Din fericire, costurile pentru un robot chelner sunt momentan mult mai mari decât cele pentru unul uman. Așa că, mai durează până când această inovație va fi implementată la nivel global.
Magazinele fără casieri, în care intri, îți faci cumpărăturile doar cu ajutorul unei aplicații și ieși, fără să mai pierzi timp, s-au răspândit extrem de repede, iar shopping-ul online a trecut de mult la următorul nivel. Depozitele în care sunt împachetate coletele sunt împânzite cu roboți. Cei mai mari retaileri online din China au investit milioane de euro în ultimii ani în tehnologii și utilaje care să-i ajute să-și eficientizeze munca. Primele livrări cu drone din China au fost realizate în anul 2017, iar acum sunt transportate și mărfuri cu ajutorul dronelor, dar doar în zonele rurale.
Și, pentru că inovațiile din China au început să atragă tot mai mulți turiști, anul trecut a fost inaugurat și primul parc tematic de inteligență artificială din țara lui Xi Jinping. Haidian Park este situat în nordul Beijingului și a fost vizitat deja de peste două milioane de oameni. Mașinile autonome, stâlpii de iluminat inteligenţi, capabili să înregistreze date privind activitatea fizică sau difuzoarele care răspund instrucţiunilor primite de la turiști sunt doar o parte dintre atracțiile din parc.
Şi asta nu e tot! Oamenii de știință și antreprenorii din China continuă să ne surprindă în fiecare zi. Orașul Shenzhen a devenit deja un fel de Silicon Valley al Chinei, unde îşi au au sediul unele dintre cele mai importante companii de tehnologie ale momentului. Economia orașului este mai mare decât cea a unor țări precum Irlanda, Portugalia sau Vietnam şi inclusiv start-up-uri din Europa și-au găsit finanțare în Shenzhen. Tocmai de aceea, tot mai mulți antreprenori şi oameni de afaceri români îşi îndreaptă atenţia către Asia, pentru a-și pune în practică ideile.
Reversul medaliei: Big Brother digital, aglomerație și poluare
China este, incontestabil, o mare putere tehnologică a lumii. Dar și un stat autoritar. Iar când cele două se combină, apare supravegherea digitală a cetățenilor. China deține cel mai mare sistem de supraveghere video din lume, cu peste 250 de milioane de camere instalate în toate locurile publice.
Beijing, Shanghai sau Guangzhou sunt printre cele mai populate oraşe din lume. Shanghai este cel mai mare oraş din China şi are aproape 25 de milioane de locuitori. În Guangzhou sunt 23,9 milioane de locuitori, iar în Beijing sunt 21,1 milioane de locuitori.
Shanghai este considerat centrul financiar şi comercial al Chinei.
China a ajuns neîncăpătoare. Potrivit ultimelor statistici, 1, 4 miliarde de oameni locuiesc acum în ţara viitorului. Beijing, Shanghai sau Guangzhou sunt unele dintre cele mai aglomerate, dar şi poluate oraşe din lume. În capitala Chinei, densitatea populaţiei a ajuns la 1.300 de persoane pe kilometru pătrat, iar acum sunt în plină desfăşurare numeroase proiecte prin care autorităţile chineze şi-au propus să reducă emisiile de dioxid de carbon şi să le asigure oamenilor toate condiţiile necesare pentru un stil de viaţă mai sănătos.
În aceste condiții, este oare China o țară „a viitorului”?
(Urmăriți emisiunea „2.0” în fiecare duminică, de la 11:30, la Digi24)
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News