Emiratele Arabe Unite au interzis o animație produsă de studiourile Pixar
Emiratele Arabe Unite au anunţat luni interzicerea filmului de animaţie „Lightyear”, al studiourilor Pixar, primul film realizat de această importantă companie de producţie americană ce include scena unui sărut între două persoane de acelaşi sex, informează AFP.
EAU, un înfloritor stat din Golful Persic care cuprinde şi emiratul Dubai şi deţine un Minister al Toleranţei, este relativ liberal în comparaţie cu vecinii săi, dar rămâne guvernat de numeroase restricţii pe plan politic şi social.
„Filmul de animaţie «Lightyear», care urma să fie lansat pe 16 iunie, nu este autorizat pentru a fi proiectat în niciun cinematograf din Emiratele Arabe Unite, din cauza unei încălcări a normelor în vigoare în această ţară în ceea ce priveşte conţinutul mediatic”, a anunţat pe Twitter Biroul pentru reglementare media.
Potrivit acestui organism aflat în subordinea Ministerului Culturii şi Tineretului, toate filmele „fac obiectul unei analize şi unei evaluări înaintea datei de proiecţie cu public pentru a garanta că difuzarea sa este adecvată în ceea ce priveşte clasificarea pe criteriul vârstei”.
Contactat de AFP, ministerul nu a răspuns imediat unei solicitări pentru mai multe detalii asupra „normelor” încălcate de „Lightyear”, film ale cărui afişe au fost cu toate acestea deja instalate pe străzile din Dubai.
Interdicţia a fost adoptată la şase luni după ce autorităţile au anunţat că filmele difuzate în cinematografe nu vor mai fi cenzurate, ci doar clasificate în funcţie de vârsta spectatorilor, cu crearea unei noi categorii de producţii interzise persoanelor sub 21 de ani, conform Agerpres.
Cenzura este o practică răspândită în lumea arabă, în special în regiunea foarte conservatoare a ţărilor din Golf. Filmele care conţin scene considerate că ar aduce atingere moravurilor sunt deseori eliminate sau interzise cu totul.
În aprilie, Arabia Saudită a solicitat Disney să suprime „referinţele LGBTQ” din filmul Marvel „Doctor Strange in the Multiverse of Madness” pentru a putea fi proiectat în sălile de cinema din acest regat ultra-conservator, învecinat cu EAU.
Emiratele Arabe Unite au adoptat în ultimii ani reforme sociale prezentate ca liberale pentru a atrage mai mulţi cetăţeni străini în această ţară unde 90% dintre rezidenţi sunt străini veniţi din lumea întreagă.
În ciuda acestor reforme, organizaţia nonguvernamentală Human Rights Watch a acuzat săptămâna trecută autorităţile de criminalizarea unor „acte vagi” ca reprezentând un comportament ce „ofensează pudoarea şi morala publică” şi care „incită la o viaţă în păcat”.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News