După SUA, și Iordania vrea să își evacueze oamenii din Wuhan „cât de curând posibil”. La fel și Franța
Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a dat dispoziții ca un avion să fie trimis în Wuhan, China, pentru a evacua cetățenii iordaniene „cât de curând posibil”, potrivit agenției de stat Petra, citată de CNN.
Iordania a primit acordul autorităților chineze de a își evacua cetățenii, conform sursei citate.
Operaţiune specială a SUA, pentru evacuarea diplomaţilor. Americanilor le-au fost oferite locuri contracost
Și guvernul Statelor Unite a aranjat ca un avion charter să evacueze toți diplomații din orașul Wuhan, care a devenit punctul zero al noului coronavirus din China, a declarat un oficial american, sâmbătă, pentru CNN.
De asemenea, consulatul Statelor Unite a oferit americanilor înregistrați la misiunea diplomatică locuri la cursa aeriană care va pleca din Wuhan, China și care va avea la bord personal medical, însă contracost, conform sursei menționate.
Franța vrea să își evacueze cetățenii din orașul Wuhan
De asemenea, Franța plănuiește să își evacueze cetățenii din orașul Wuhan, închis după izbucnirea noului coronavirus, a anunțat, sâmbătă, ziarul South China Morning Post, preluat de Reuters și citat de Mediafax.
Ziarul citează un e-mail trimis de către consulatul francez.
„Consulatul general, în colaborare cu autoritățile locale, intenționează să organizeze un serviciu de autobuze care să permită cetățenilor francezi, alături de soții sau soțiile lor de naționalitate chineză ori de altă naționalitate și de copiii lor să se deplaseze de la Wuhan la Changsha”, potrivit scrisorii.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News