Donald Trump se plânge că imunologul Anthony Fauci este mult mai popular decât el: Probabil e vorba de personalitatea mea
După doar o săptămână de la mesajul publicat pe Twitter, potrivit căruia „purtarea măștii este un gest patriotic”, președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a arătat impresionat de un presupus medic care susține că măștile nu combat răspândirea COVID-19 și că ADN-ul extratereștrilor este utilizat în tratamente medicale, scrie The Guardian.
În timpul unui briefing de presă la Casa Albă, președintele american s-a plâns că imunologul Anthony Fauci este mult mai popular decât el și că este criticat pe nedrept în ceea ce privește modul în care gestionează criza coronavirusului.
"El este foarte popular. Este doar curios. Lucrăm împreună, dar pe mine de ce nu mă place nimeni? Probabil e vorba doar de personalitatea mea", a declarat Donald Trump, potrivit CNN.
De asemenea, Trump a lăudat din nou tratamentul cu hidroxiclorochina, în ciuda faptului că Administrația Alimentelor și Medicamentelor din Statele Unite (FDA) a interzis utilizarea acestui medicament, în luna iunie, după ce a stabilit că nu este eficient în a trata COVID-19, ba chiar pot pune în pericol sănătatea unora.
Potrivit BBC, liderul de la Casa Albă a declarat că medicamentul folosit în tratarea malariei a fost respins ca tratament anti-COVID doar pentru că el l-a recomandat. "Spun doar că, din punctul meu de vedere și pe baza nenumăratelor lecturi, cred că ar putea avea un efect pozitiv în stadiile incipiente".
Coronavirusul continuă să facă ravagii în SUA, unde, bilanțul deceselor a ajuns la 150.000 de morți.
Editor: Cristina Iancu
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News