Live

Doi bicicliști din Seattle, atacați de o puma. Animalul l-a ucis pe unul dintre ei și i-a târât trupul în bârlog

Data publicării:

Un biciclist şi-a pierdut viaţa, iar un altul a fost rănit, sâmbătă, în statul Washington, în urma atacului unei pume. Animalul sălbatic pe teritoriul căreia cei doi pătrunseseră cu bicicletele a fost în cele din urmă împuşcat de poliţişti, informează Agerpres, care citează Reuters.



Bicicliştii se deplasau împreună pe o potecă forestieră situată într-o zonă izolată din apropiere de North Bend, la circa 48 de kilometri de Seattle, când s-au întâlnit cu leul de munte. Primul biciclist a suferit zgârieturi adânci, iar al doilea a fost târât de animal în bârlogul său, a explicat purtătorul de cuvânt al biroului şerifului din comitatul King, sergent Ryan Abbott.

Supravieţuitorul, un bărbat în vârstă de 31 de ani, a reuşit că parcurgă trei kilometri şi a sunat la numărul de urgenţă 911.

Poliţiştii ajunşi la faţa locului au găsit bicicleta victimei de 32 de ani şi au intrat în pădure unde au dat peste leul de munte care stătea deasupra corpului bărbatului, a adăugat Abbott.

„El sau ea, nu ştiu dacă puma era mascul sau femelă, dusese trupul victimei în bârlogul său”, a spus el.

Unul dintre poliţişti a împuşcat animalul, care a fugit în pădure. Ulterior, el a fost urmărit cu câini de vânătoare şi a fost omorât.

Bărbatul care a supravieţuit atacului a fost transportat la spital cu răni grave, iar viaţa lui nu se află în pericol, a menţionat purtătorul de cuvânt.

Atacurile mortale ale pumelor sunt evenimente foarte rare în America de Nord, unde au fost înregistrate circa 24 de astfel de incidente în ultimii o sută de ani.

Acesta a fost al doilea atac mortal al unei pume în statul Washington în ultimii 94 de ani, a precizat Abbott, citat de Xinhua.

Pumele sunt a patra cea mai mare specie de felină din lume; femelele cântăresc până la 64 de kilograme, iar masculii până la 100 de kilograme. Aceşti lei de munte atacă prada prin încolţire şi de obicei se reped la oameni doar dacă se simt ameninţaţi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri