Live

Disputa dintre Bolsonaro și Macron a devenit personală. Președintele Braziliei o ironizează pe Briggite Macron

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Ceea ce a început ca o dispută legată de incendiile din Pădurea Amazoniană s-a transformat rapid într-un schimb intens de replici, între președintele brazilian Jair Bolsonaro și omologul lui francez, Emmanuel Macron. Disputa celor doi a atins un alt nivel atunci când Bolsonaro a publicat un mesaj pe care Macron l-a catalogat ca „sexist” și „lipsit de respect”, despre Prima Doamnă a Franței, Briggite Macron.

Președintele brazilian a făcut un comentariu sarcastic la adresa fizicului Primei Doamne a Franței (66 de ani), care apare într-o fotografie ce o dezavantajează, în comparație cu mult mai tânăra Michelle Bolsonaro (37 de ani). Fotografia a fost postată de un internaut, care a scris la descriere: „Acum înțelegeți de ce Macron îl persecută pe Bolsonaro?”. Postarea a fost preluată de președintele Braziliei, care a comentat la fotografie: „Nu-l umili pe tip – LOL”, referindu-se la Emmanuel Macron.

Întrebat de jurnaliști dacă postarea a fost publicată de către şeful statului însuşi, un purtător de cuvânt al Palatului prezidenţial s-a limitat să afirme: „Nu comentăm”.

În dispută a intervenit și ambasadorul Braziliei în Franța, care a spus că Briggite Macron este o femeie „foarte frumoasă și inteligentă”. 

Întrebat despre asta luni, la conferinţa de la Biarritz, unde liderii G7 s-au adunat în weekend, Macron a calificat comentariile ca „extrem de lipsite de respect” la adresa soţiei lui.

Este trist. Este trist în primul rând pentru el şi pentru brazilieni. Braziliencelor probabil le este ruşine cu preşedintele lor”, a spus Macron. „Pentru că stimez poporul brazilian, sper ca foarte curând să aibă un preşedinte care să se ridice la nivelul misiunii sale”, a adăugat preşedintele francez.

Războiul declarațiilor a continuat pe Twitter, când Bolsonaro a scris, luni, că prin planul lui Macron de a crea o alianță internațională pentru protejarea Amazonului, Brazilia va fi tratată ca o „colonie”.

Emmanuel Macron a răspuns spunând că a fost minţit de Bolsonaro referitor la angajamentele luate de preşedintele brazilian pentru lupta împotriva schimbării climatice.

Emmanuel Macron, numit „cretin oportunist”

Un alt oficial francez, ministrul Abraham Weintraub, l-a numit pe Emmanuel Macron „un cretin oportunist”, referindu-se la opoziţia preşedintelui francez faţă de acordul de comerţ liber UE-Mercosur.

Termenul utilizat în portugheză ('calhorda'), foarte departe de limbajul diplomatic, nu are echivalent exact în limba franceză, dar se află la intersecţia dintre 'escroc', 'cretin' şi 'nenorocit', scrie Agerpres.

În mijlocul unei rafale de tweet-uri, ministrul educaţiei brazilian continuă: 'Ei şi-au ales un preşedinte fără caracter' şi 'trebuie atacat acest cretin de Macron'.

Olavo de Carvalho, scriitor şi „guru” al lui Jair Bolsonaro, exilat în SUA, a inventat numele de 'Macrocon' pe Twitter, într-un moment în care tabăra lui Bolsonaro s-a dezlănţuit împotriva preşedintelui francez.

Fiul lui Jair Bolsonaro - Eduardo - deputat federal şi posibil viitor ambasador al Braziliei în SUA - a redistribuit vineri o înregistrare video cu manifestaţiile violente ale 'vestelor galbene' în Franţa cu textul: „Macron este un idiot!”

Amazonia a turnat gaz pe foc în relațiile franco-braziliene

Amazonia a turnat gaz pe foc în relaţiile franco-braziliene care s-au tensionat de la sosirea la putere în Brasilia a preşedintelui de extremă dreaptă.

Jair Bolsonaro adusese deja un afront diplomatic la sfârşitul lunii iulie la adresa Parisului, când şi-a anulat o întâlnire programată cu ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, aflat într-o vizită în Brasilia.

El a postat pe Facebook o înregistrare video în care apărea la frizer în timpul în care avea programată întâlnirea cu şeful diplomaţiei franceze, pe care a anulat-o din motive de „agendă”.

Le Drian, care se pare că l-a iritat pe preşedintele brazilian prin faptul că s-a întâlnit cu organizaţii braziliene adeseori ostile la adresa lui Jair Bolsonaro, a ironizat această 'urgenţă capilară'.

Redactor: Cristina Tudor

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit scandalul

Reacția lui Macron după decizia Statelor Unite de a permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete cu rază de lungă de acţiune

Emmanuel Macron: Putin nu vrea pacea şi nu este pregătit să o negocieze. Ceea ce tocmai a făcut este un semn clar

Elon Musk, insultat public de prima doamnă a Braziliei. Cum a răspuns miliardarul

Partenerii noștri