Detalii șocante în cazul fetiței românce ucise în Franța: cine este suspectul? Mama ei este devastată: „Mi-a luat micuța prințesă”
Mama fetiței de 5 ani de origine română care a fost găsită moartă într-un oraș din Franța după ce a fost răpită de un prădător sexual cunoscut este în stare de șoc. „Sunt distrusă, mi-au ucis copilul”, le-a spus ea reporterilor. Între timp, după o conferință de presă care a avut loc joi, au apărut informații revoltătoare despre suspectul de 16 ani. Timp de un an, el s-a aflat sub supraveghere judiciară într-o unitate specială de învățământ, după ce a violat doi copii.
Bianca, așa cum a cerut să fie numită, și-a strigat disperarea, după ce fetița ei de 5 ani a fost găsită moartă, într-un sac de gunoi, într-un apartament situat la câteva sute de metri de domiciliul părinților din Rambervilliers, în cursul zilei de marți.
Se pare că un adolescent de 16 ani, a cărui identitate nu a fost făcută publică din motive legale, ar fi atras-o în apartamentul lui pe fetiță, Rose, care se juca pe treptele casei familiei ei. Câteva ore mai târziu, polițiștii i-au găsit trupul dezbrăcat într-un sac de gunoi în casa suspectului. Acesta a fost arestat.
Primarul localității, Jean-Pierre Michel, a spus pentru presa franceză, în cursul zilei de miercuri, că adolescentul era cunoscut de poliție pentru fapte de abuz sexual.
Într-o conferință de presă care a avut loc joi, polițiștii au spus că suspectul fusese plasat sub supraveghere judiciară timp de un an într-un centru special de învățământ, după ce a agresat sexual doi băieți de 10 și 11 ani. Perioada de supraveghere s-a încheiat pe 3 martie, potrivit vosgesmatin.fr.
S-a speculat că suspectul ar suferi de probleme psihice grave, însă poliția a infirmat aceste informații într-o conferință de presă care a avut loc joi. Anchetatorii au spus că suspectul nu are antecedente psihiatrice și nu a fost internat.
La momentul faptelor, mama suspectului nu se afla în apartamentul în care a avut loc tragedia. „Este prea dureros, asta nu va trece niciodată. Am auzit că acum două săptămâni era într-un spital de boli psihice. De ce l-au externat? Vreau să se facă dreptate, să nu mai lăsăm bolnavii liberi. Ei nu distrug o singură viață, ei distrug viața întregii familii. Mi-au distrus viața, toate amintirile cu fiica mea, toate planurile, mi-au luat totul. Mi-au luat micuța prințesă. Nu vreau ca astfel de oameni să mai fie liberi", a declarat Bianca, mama fetiței, pentru presa franceză.
Bianca schimba scutecul altui copil când Rose a disparut. Apartamentul în care a fost găsită moartă se află la mai puțin de 200 de metri de locul unde locuiește familia.
Primarul Rambervillers, Jean-Pierre Michel, a declarat: „Ofițerii de la poliția municipală au descoperit cadavrul după ce părinții copilului au tras un semnal de alarmă”.
Suspectul le-a spus inițial polițiștilor că a văzut o fată care „se potrivea cu descrierea” lui Rose și „a indicat direcția opusă față de locul în care a fost găsită fata, fără îndoială, pentru a încerca să-și ascundă fapta”, a mai spus primarul.
Vecinii au spus că adolescentul suspectat de crimă obișnuia să „atragă fetițe în apartamentul lui sub pretextul că le va da o pisică”. Într-o conferință de presă care a avut loc joi, anchetatorii au spus că „trei minori au fost audiați în cadrul anchetei și au confirmat că suspectul obișnuia să-și ademenească victimele cu o pisică”.
Suspectul de 16 ani este în arest. El riscă o pedeapsă de 20 de ani de închisoare. Autopsia victimei a fost programată pentru vineri dimineață.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News