Live

Video Cutremur de magnitudine 6,6 în China. Cel puțin 7 morți

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Un seism cu magnitudinea 6,6 s-a produs luni la ora locală 12:52 (07:42 ora României) într-o regiune muntoasă din vestul provinciei chineze Sichuan, au anunţat reprezentanţii China Earthquake Networks Centre. Autoritățile au raportat șapte decese.

ACTUALIZARE 13:17 Cel puţin şapte morţi şi mai multe clădiri „grav avariate” reprezintă primul bilanţ oficial al seismului cu magnitudinea 6,6 care s-a produs luni într-o zonă muntoasă din sud-vestul Chinei, au anunţat mass-media de stat şi autorităţile locale, informează AFP, potrivit Agerpres.

Adâncimea seismului a fost estimată la 10 kilometri, iar epicentrul s-a aflat la 39 kilometri de cantonul Luding, a anunţat televiziunea publică chineză CCTV.

Seismul a fost resimţit inclusiv la o distanţă de 200 de kilometri, în capitala provinciei Sichuan, metropola Chengdu, ai cărei 21 de milioane de locuitori se află în această perioadă în carantină la domiciliu din cauza unui focar de COVID-19.

Primul bilanţ oficial al seismului indică şapte victime, a precizat CCTV, care a citat declaraţiile făcute într-o conferinţă de presă de autorităţile din prefectura Garze, care administrează cantonul Luding.

„Locuinţe au fost grav avariate” şi „telecomunicaţiile au fost întrerupte” în anumite zone aflate în apropiere de epicentrul seismului, au dezvăluit autorităţile chineze.

Inițial, magnitudinea anunțată a cutremurului a fost de 6,8/

Știrea inițială

Epicentrul acestui cutremur de pământ a fost localizat în oraşul Luding la o adâncime de 16 kilometri, au precizat specialiştii chinezi, potrivit Reuters, preluată de Agerpres. Luding se află la o distanţă de aproximativ 180 de kilometri sud-vest de metropola Chengdu, capitala provinciei Sichuan.

Seismul a fost resimţit inclusiv în localităţi îndepărtate, precum Changsha şi Xian, potrivit unor internauţi din aceste oraşe.

Localnicii au primit o avertizare cu câteva secunde înainte de cutremur, a anunțat un oficial chinez, distribuind pe Twitter un video în care se vede mesajul pe ecranul unui televizor.

După doar câteva minute, un al doilea seism, care a avut magnitudinea 4,2, s-a produs în oraşul Yaan din apropiere de Luding, au anunţat specialiştii chinezi.

Deocamdată nu au fost raportate victime.

În 2013, oraşul Yaan a fost lovit de un alt seism puternic, care a ucis peste 100 de persoane şi a rănit alte câteva mii.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un cutremur cu magnitudinea 6,2 a avut loc în Insulele Vanuatu

Cutremur în România, miercuri după-amiază

Bilanțul morților după cutremurul devastator din Vanuatu a ajuns la 14. Sute de oameni au primit îngrijiri medicale

Un cutremur puternic, de 7,3 grade pe scara Richter, a zguduit Vanuatu. Mai multe case au fost avariate, inclusiv Ambasada SUA

Partenerii noștri