Live

Cum se simte președintele brazilian Lula da Silva după ce a fost operat de urgență pe creier

Data actualizării: Data publicării:
Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva. Foto: Profimedia

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva este lucid şi starea sa a avut o evoluţie bună, la o zi după ce a fost operat de urgenţă din cauza unei hemoragii intracraniene, a anunţat miercuri Spitalul siriano-libanez din Sao Paolo, într-un buletin medical, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres. 

Lula, în vârstă de 79 de ani, „rămâne la terapie intensivă, dar este lucid, discută şi a petrecut o noapte bună”, urmând să fie supus „unor noi examene de rutină”, se spune în buletinul medical.

Echipa medicală a anunţat marţi, la scurt timp după intervenţia chirurgicală, că Lula urma să rămână 48 de ore sub observaţie la terapie intensivă şi să nu fie externat mai devreme de săptămâna viitoare.

Lula a fost supus operaţiei de urgenţă după ce a acuzat dureri puternice de cap, cauzate de o hemoragie legată de accidentul domestic suferit pe 19 octombrie.

Accidentul l-a obligat să se supună unor examene medicale şi să îşi anuleze deplasarea la summitul BRICS din Rusia.

Recenta intervenţie chirurgicală se adaugă îngrijorărilor privind starea de sănătate a preşedintelui brazilian, un simbol la stângii latino-americane, aflat la mijlocul mandatului după ce mai îndeplinise această funcţie între 2003 şi 2011.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un brazilian care a câştigat 32 de milioane de euro la loto a decis să-şi refacă dantura și a murit pe masa de operaţie

Președintele brazilian Lula da Silva, internat la terapie intensivă după o operație pe creier

O fosilă unică din era dinozaurilor ar putea desluși misterul evoluției păsărilor. O descoperire la fel de mare ca „Piatra din Rosetta”

„Am fost foarte aproape de o lovitură de stat a nebunilor”. Cine l-a împiedicat pe Bolsonaro să preia puterea cu forța în Brazilia

Partenerii noștri