Live

Coşmar în Venezuela. Un kilogram de cartofi costă un sfert de salariu minim

Data actualizării: Data publicării:

Viaţa este un cosmar in Venezuela... criza economică despre care auzim de ani de zile a adus ţara pe marginea prăpastiei. Banii nu mai au nicio valoare... de 3 ani nici nu se mai fac statistici privind scumpirea alimentelor pentru că deja s-a trecut demult la troc. Problema e că nici pentru schimbul în natură localnicii nu mai au rezerve.

La orele prânzului, zeci de pescari aşteptă pe malul apei să vândă ce au prins dimineaţa. Cum banii nu mai au nicio valoare, oamenii dau peştele la schimb pentru făină, orez şi ulei. În maşinile cumpărătorilor se mai găsesc ulei, mălai sau macaroane.

Şi medicamentele sunt o marfă din ce în ce mai rară în Venezuela.

În mahalalele Caracasului, o tunsoare costă 1 milion de bolivari sau, în valută, 30 de cenţi americani pe piaţa neagră.

Chiar şi pentru cele mai ieftine bunuri şi servicii, plata în bani lichizi s-ar face cu sacoşa, dar nu sunt suficiente bancnote. Pur şi simplu imprimeria naţională nu reuşeşte să ţină pasul cu inflaţia, care în luna mai a ajuns la 25.000 la sută. Salariul minim pe economie, de circa 5 milioane de bolivari, valorează pe piaţa abia 1 dolar şi jumătate. Iar preţurile sunt aberante.

Potrivit unui sondaj făcut printre venezueleni de Euronews, cu această sumă se poate cumpăra un kilogram şi jumătate de jambon, 500 de grame de fulgi de ovăz sau 6 kilograme şi jumătate de zahăr. Un kilogram de cartofi costă un sfert de salariul minim. În schimb, pentru că Venezuela are mari rezerve de petrol, un plin de maşină este de 6.000 de ori mai ieftin decât o ceaşcă de cafea.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri