Live

Chinuiţi de coşmaruri, hoții au returnat obiectele furate dintr-un vechi templu hindus. „Ne-am săturat de aceste vise înfricoşătoare”

Data publicării:
Sărbătoare religioasă celebrată într-un templu hindus. Foto: Profimedia

Mai mulți hoţi din nordul Indiei au returnat idolii preţioşi pe care îi furaseră dintr-un vechi templu hindus, mărturisind că au fost chinuiţi de „vise înfricoşătoare” după furtul obiectelor, a anunţat marţi poliţia.

Într-o scrisoare care a însoțit obiectele returnate, hoții şi-au recunoscut fapta și au mărturisit că „nu au putut să doarmă, să mănânce şi să trăiască în pace” după jaful din 9 mai, a declarat inspectorul de poliţie Rajiv Singh, potrivit AFP, prelaută de Agerpres.

„Ne-am săturat de aceste vise înfricoşătoare şi vă returnăm obiectele de valoare”, au declarat în scrisoare hoţii, care nu au fost identificaţi.

Printre artefactele furate figura un preţios idol din „asthadhatu” (octo-aliaj), care cântărea aproximativ 5 kilograme, şi ornamente ale unor divinităţi realizate din argint, care aparţineau unui templu hindus vechi de trei secole din districtul Chitrakoot al statului Uttar Pradesh, dedicat lui Balaji - o încarnare a zeului hindus Vishnu.

Luni seară, „hoţii au abandonat 14 din cei 16 idoli furaţi în apropiere de casa preotului principal”, împreună cu mărturisirea lor, a indicat poliţistul citat, precizând că aceştia solicită să fie iertaţi pentru fapta comisă.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

India a lansat la apă o fregată multirol construită în Rusia. „Este o mândră mărturie a puterii maritime în creștere”

Analiză Bloomberg: India schimbă strategia și renunță la armele rusești în favoarea celor americane

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

Google Maps, acuzat după moartea a trei bărbați care au folosit serviciul de navigație ca să ajungă la o nuntă în India

Partenerii noștri