China a anunțat că trimite în Italia, grav afectată de epidemia de coronavirus, experți și materiale
China urmează să trimită joi experţi şi materiale în Italia, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe chinez, într-un moment în care această ţară europeană se confruntă cu o creştere substanţială a numărului de contaminări, informează AFP, citată de Agerpres.
Cei circa 60 de milioane de italieni sunt supuşi începând de marţi unor restricţii pentru deplasările lor, în încercarea de a stăvili propagarea virusului, care s-a soldat până acum cu cel puţin 827 de morţi şi a infectat mai mult de 12.000 de persoane în Italia.
China, de unde a plecat pandemia la sfârşitul lui 2019 şi care a constatat o reducere semnificativă a numărului de infectări pe teritoriul său, a început să trimită specialişti şi materiale în mai multe ţări.
După Irak şi Iran, „un grup de 9 persoane cu materiale pentru terapie intensivă, produse de protecţie medicală şi alte bunuri va pleca joi din Shanghai spre Roma”, a anunţat un purtător de cuvânt al diplomaţiei chineze, Geng Shuang.
În timpul unei convorbiri telefonice avute marţi, ministrul chinez al afacerilor externe Wang Yi l-a asigurat pe omologul său italian Luigi Di Maio de sprijinul Beijingului în lupta împotriva coronavirusului, potrivit Xinhua.
„Poporul chinez nu va uita niciodată sprijinul preţios pe care i l-a dat Italia atunci când China trecea prin cele mai dificile momente în lupta împotriva virusului”, a declarat Wang.
În punctul culminant al epidemiei în China, Italia a fost, cu toate acestea, prima ţară europeană care a întrerupt legăturile aeriene cu gigantul asiatic, aminteşte AFP.
În total, coronavirusul a făcut cel puţin 3.169 de morţi în China, pe departe ţara cea mai afectată din lume, cu 80.793 de persoane infectate, potrivit celui mai recent bilanţ.
De asemenea, cel mai bogat om din China a anunțat că donează 1,8 milioane de măști pentru față și 100.000 de truse de testare pentru coronavirus țărilor din Europa, pentru a sprijini efortul de combatere a focarului.
Jack Ma, fondatorul companiei de e-commerce Alibaba, și-a anunțat planurile pe rețeaua socială chineză Weibo, potrivit china.org, citată de LadBible.com.
Ma a spus că intenționează să trimită măștile și trusele în țările care au fost cel mai grav afectate de virus, între care Italia și Spania.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News