Video Cel puțin 63 de oameni au murit în Tanzania, în urma unor alunecări masive de teren. „Credem că există mai multe cadavre de recuperat”
Cel puţin 63 de persoane au fost ucise în urma alunecărilor de teren cauzate de ploile diluviene care au căzut în nordul Tanzaniei, potrivit unui nou bilanţ comunicat, luni, de autorităţile din această ţară africană, informează AFP, potrivit Agerpres.
Un precedent bilanţ indicase 57 de morţi.
Ploile cad începând de sâmbătă în oraşul Katesh din nordul Tanzaniei, situat la circa 300 de kilometri nord de capitala Dodoma, alimentând scurgeri de noroi care au luat cu ele zeci de vehicule şi de locuinţe.
More from Katesh - Hanang #Tanzania
— Maria Sarungi Tsehai (@MariaSTsehai) December 3, 2023
Basi ndo limeenda hivyo haya ni mafuriko ama nini? Hatari kabisa
Ila #TutaelewanaTu pic.twitter.com/jg7ml2snHQ
„Am pierdut 63 (de persoane), din care 23 de bărbaţi şi 40 de femei”, a declarat prim-ministrul Kassim Majaliwa, aflat în vizită la Katesh.
„Credem că există mai multe alte cadavre de recuperat”, a declarat el, adăugând că alte 116 persoane au fost rănite.
Căutările şi operaţiile de salvare erau încă în desfăşurare luni, cu ajutorul armatei, pentru a le găsi pe persoanele care ar fi putut să fie îngropate sub noroi.
Imaginile difuzate de televiziunile locale arată străzi acoperite de moloz provenit de la casele distruse, iar circulaţia rutieră şi distribuţia de electricitate au fost perturbate.
Aproximativ 100 de case au fost distruse de scurgerile de noroi, a precizat o reprezentantă regională, Queen Sendiga.
Africa de Est se confruntă de mai multe săptămâni cu ploi torenţiale şi cu inundaţii asociate cu fenomenul climatic El Nino, care au dus la strămutarea a peste 1 milion de persoane în Somalia şi care au cauzat peste 300 de decese în regiune.
El Nino, în general asociat cu o creştere a temperaturilor, cu secete în anumite părţi ale lumii şi cu ploi abundente în altele, ar trebui să se prelungească până în aprilie 2024.
Acest fenomen meteorologic a făcut deja ravagii în trecut în estul Africii. Din octombrie 1997 până în ianuarie 1998, inundaţii uriaşe alimentate de ploi torenţiale au făcut peste 6.000 de morţi în cinci ţări din această regiune.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News