Live

Cehii nu mai beau bere la halbă din cauza coronavirusului

Data publicării:
Foto: Guliver/Getty Images

Berarii cehi au încetat să mai vândă bere la halbă, reorientându-se spre sticle şi doze, după închiderea pub-urilor în această ţară cu cel mai mare consum de bere din lume, unde pandemia de coronavirus afectează în mod serios sectorul berii, au declarat miercuri experţii consultaţi de AFP, conform Agerpres.

Pentru a putea supravieţui, trei din primii patru producători de bere din Cehia - Pilsner Urquell, Staropramen şi Budejovicky Budvar - au declarat că au încetat complet să mai umple butoaiele cu bere.

„Producem mai multă bere în sticle şi doze, pentru care am constatat o creştere de 15% a cererii”, a declarat purtătorul de cuvânt de la Staropramen, Denisa Mylbachrova.

În data de 14 martie guvernul ceh a închis pub-urile şi restaurantele, în condiţiile în care datele statistice arată că, în medie, fiecare ceh consumă anual 141 de litri de bere, cel mai ridicat volum pe cap de locuitor din lume.

Imediat după această închidere cererea pentru bere la halbă, care reprezenta 40% din producţia totală, a scăzut la zero, a precizat Martina Ferencova, directoarea Asociaţiei berarilor din Cehia. La rândul lor, exporturile au fost afectate când Guvernul de la Praga a închis graniţele, în data de 16 martie.

Dacă marii producători de bere reuşesc să se descurce graţie contractelor pe care le au cu marile lanţuri de distribuţie, unde îşi pot vinde sticlele şi dozele, situaţia este una dramatică pentru cele aproximativ 500 de berării artizanale care sunt în pragul insolvenţei, susţin experţii.

„În medie, vorbim de o scădere a producţiei de 80% pentru că micii berari nu au capacitatea de îmbuteliere în sticle şi doze. În plus micii berari nu au nici reţea de distribuţie, în afara pub-urilor, şi deci nu mai vând practic nimic”, explică Jan Suran, preşedintele Asociaţiei Cehe a Producătorilor de Bere Artizanală.

Numeroase pub-uri din Cehia au găsit o modalitate prin care să respecte legislaţia şi să vândă bere care poate fi consumată acasă, via un ghişeu. De asemenea, unele berării artizanale oferă şi ele un serviciu de livrări la domiciliu pentru a nu da faliment.

Micile berării şi pub-uri, care deseori formează o singură firmă, „rezistă dar dacă închiderea pub-urilor continuă până la sfârşitul lunii aprilie, aşa cum este foarte probabil, aproximativ 20% riscă să dea faliment. Iar dacă situaţia va dura încă lună aproape 50% vor da faliment”, estimează Jan Suran, coproprietar la un pub şi la o berărie din Praga.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un vlogger a demascat mai mulți români care păcăleau turiștii cu jocul „alba-neagra” la Turnul Eiffel. „Închide camera!”

Președintele ceh a aprobat ca 60 de cetățeni să se alăture forțelor armate ucrainene

COVID-19: Șase angajați care au fost concediați pentru că au refuzat vaccinul au primit câte un milion de dolari fiecare

Avangarda lui Putin din Europa Centrală, aproape de extindere. Un bloc favorabil Kremlinului, o problemă majoră pentru UE

Partenerii noștri