Live

Ce riscă actorul acuzat că și-a înscenat singur un atac „homofob și rasist”

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Actorul Jussie Smollett, care se află în centrul atenţiei publice şi media după ce a spus că a fost victima unui atac în Chicago, este acuzat de poliţie că a dat declaraţii false, incidentul fiind tot mai aproape să se dovedească a fi fost o înscenare. Compania 20th Century Fox Television ia în considerare acum suspendarea lui din serialul „Empire”.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Chicago, Anthony Guglielmi, a scris miercuri pe Twitter: „Detectivii vor lua legătura cu echipa de avocaţi a lui pentru a negocia predarea în vederea arestării lui”, potrivit News.ro.

Smollett ar urma să apară în faţa unei curţi de justiţie joi, potrivit procurorului.

Într-un comunicat, avocaţii lui Smollett, Todd Pugh şi Victor Henderson, au transmis că se vor opune agresiv acuzaţiei.

„Ca oricare alt cetăţean, domnul Smollett se bucură de prezumpţia de nevinovăţie, mai ales când este vorba despre o astfel de investigaţie, în care informaţiile, adevărate şi false, s-au scurs. În aceste condiţii, avem de gând să facem o investigaţie amănunţită şi să pregătim o apărare agresivă”, au transmis cei doi.

Smollett ar putea primi 3 ani de închisoare pentru complot, iar o pedeapsă mai blândă ar fi eliberarea sub supraveghere.

20th Century Fox Television ia în considerare suspendarea lui Jussie Smollett din producţia „Empire”, potrivit Variety care citează surse din cadrul companiei.

Smollett a spus poliţiştilor, pe 29 ianuarie, că a fost atacat de doi bărbaţi, care l-au stropit cu înălbitor, i-au pus o funie în jurul gâtului şi i-au adresat apelative homofobe şi rasiste. Poliţia a verificat camerele de supraveghere şi nu a reuşit să găsească imagini cu atacul. În schimb, a dat de urma a doi fraţi, Abel şi Ola Osundairo, care se aflau în apropierea locului unde ar fi avut loc incidentul.

Cei doi au fost arestaţi săptămâna trecută, interogaţi timp de două zile. Presa locală a scris că ei au mărturisit poliţiei că Smollett i-a plătit pentru acest atac. 

Avocaţii lui Smollett au negat că ar fi vorba despre o înscenare. Compania Fox, care l-a sprijinit iniţial pe Smollett, nu a mai făcut comentarii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Donald Trump o atacă pe Nikki Haley spunându-i numele de botez. Un nou derapaj rasist al candidatului la Casa Albă

Furie la procesul criminalului care a ucis 10 persoane de culoare într-un supermarket din Buffalo

Adeptul supremației albilor care a ucis 10 afro-americani cu sânge rece într-un magazin a fost inculpat pentru „crimă rasistă”

Actorul Jussie Smollett, găsit vinovat pentru că și-a înscenat un atac homofob și rasist în încercarea de a avansa în carieră

Partenerii noștri