Live

Cazul unei studente de la Cambridge care a „sărit” din avion, în urma unei „crize de paranoia”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Twitter

Cazul unei britanice de 19 ani care a murit, în urmă cu două săptămâni, după ce a sărit dintr-o aeronavă de mici dimensiuni a șocat Marea Britanie. Fata ar fi „intrat într-o criză”, inclusiv de „paranoia”, potrivit anchetatorilor.

Alana Cutland, din Buckinghamshire, Marea Britanie, a murit, pe 25 iulie, însă corpul ei nu a fost încă găsit. Studenta la Științe Naturale la Colegiul Robinson, ce aparține Universității Cambridge, se afla într-un internship, în Madagascar, când a avut loc incidentul, potrivit BBC.

La scurt timp după ce avionul de mici dimensiuni a decolat din nordul insulei africane, fata ar fi deschis ușa aeronavei, la bordul căreia se mai afla o tânără și pilotul.

Cealaltă pasageră a încercat să o convingă pe fată timp de câteva minute să nu sară însă „nu a reușit”. Pilotul spune chiar că a avut loc „o luptă”, în care pasagera încerca să o țină pe fată să nu sară.

Nu se cunoaște momentan motivul pentru care Alana Cutland ar fi recurs la acest gest, însă investigatorii bănuiesc că o posibilă cauză ar putea fi reacțiile adverse ale unor pastile anti-malarie pe care tânăra le luase.

Potrivit noilor informații din presa britanică, fata era nemulțumită și dezamăgită de proiectul de cercetare la care lucra în Madagascar. Ea s-ar fi plâns coordonatorului proiectului, dar și părinților ei de faptul că documentarea ei nu va fi de succes.

Corpul studentei este în continuare căutat de anchetatori, zona fiind una greu accesibilă, de savană, plină de animale periculoase.

Redactor: Cristina Tudor

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O dronă-spion a fost descoperită urmărind portavionul britanic HMS Queen Elizabeth în Portul Hamburg

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie. „Ne păstrăm dreptul de a proteja instalaţia”

Un britanic a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit care avea legătură cu Ucraina

„Calul troian” din învățământul britanic: De ce este China mărul discordiei în alegerea noului cancelar al Universității Oxford

Partenerii noștri