Live

Mesajul Germaniei pentru Putin: Retrageți-vă trupele din Ucraina și începeți negocierile cu Kievul

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin, la telefon. Foto: Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz a avut vineri o discuție telefonică de o oră cu președintele rus Vladimir Putin, scrie cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, citând surse guvernamentale. Primele informații despre această discuție telefonică au fost publicate de cotidianul Süddeutsche Zeitung, scrie sursa citată.

Cancelarul german Olaf Scholz l-a îndemnat pe Vladimir Putin să-și retragă trupele din Ucraina și să negocieze cu Kievul, în prima sa conversație telefonică cu președintele rus din ultimii doi ani, a precizat ulterior guvernul german, într-un comunicat dat publicității vineri.

Ce a spus Scholz

Cancelarul german „a condamnat războiul rus de agresiune împotriva Ucrainei” și i-a cerut lui Putin „să îi pună capăt și să retragă trupele”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Scholz, Steffen Hebestreit, scriu Sky News, dar și DPA și AFP, preluate de Agerpres.

Scholz a mai spus că Rusia trebuie să fie dispusă să „negocieze cu Ucraina cu scopul de a obține o pace justă și durabilă și a subliniat hotărârea de neclintit a Germaniei de a sprijini Ucraina în lupta sa defensivă împotriva agresiunii ruse atât timp cât va fi necesar”, a precizat Hebestreit, citat într-un comunicat.

Potrivit purtătorului de cuvânt, cancelarul german a discutat cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski înainte de conversația cu președintele rus. Scholz a vorbit cu Zelenski „în prealabil și va face acest lucru din nou după conversația cu președintele rus”, a adăugat Steffen Hebestreit.

Ce a răspuns Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus cancelarului federal german Olaf Scholz că un acord de pace cu Ucraina ar trebui să ţină cont de "noile realităţi teritoriale", cerând astfel concesii din partea Kievului asupra regiunilor ocupate în prezent de armata rusă, informează AFP, preluată de Agerpres.

"Potenţiale acorduri trebuie să ţină cont de interesele Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte securitatea, să se bazeze pe noile realităţi teritoriale şi, mai ales, să atace cauzele profunde ale conflictului", potrivit unui comunicat al Kremlinului ce rezumă declaraţiile lui Vladimir Putin în timpul acestei discuţii telefonice.

Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin şi Olaf Scholz au avut vineri un schimb de opinii "franc", "la iniţiativa" Berlinului, asupra conflictului din Ucraina. "A avut loc un schimb de opinii detaliat şi franc asupra situaţiei din Ucraina", a afirmat Kremlinul.

Acum doi ani

Scholz și Putin au vorbit ultima dată la telefon timp de o oră la 2 decembrie 2022. Cancelarul încearcă în prezent să organizeze o a doua conferință de pace pentru Ucraina, după summitul din Elveția din vara anului trecut, dar de data aceasta una la care ar putea participa și Rusia. Până în prezent, însă, nu se întrevede nicio perspectivă.

Occidentul a închis în mare măsură canalele de dialog cu Moscova din cauza atacului rușilor asupra Ucrainei, care a început în februarie 2022.

Ultima dată s-au văzut înaintea invaziei ruse din Ucraina

Ultima dată când Scholz l-a întâlnit personal pe Putin a fost cu puțin peste o săptămână înainte de atacul rus asupra Ucrainei, în timpul vizitei sale la Moscova. Din cauza coronavirusului, cei doi au stat la metri distanță la o masă ovală uriașă din Kremlin. După invazie, au mai existat câteva convorbiri telefonice, dar acestea s-au întrerupt la un moment dat, în principal din cauza războiului rusesc din Ucraina și lipsei oricărei perspective de rezultate concrete.

Scholz a fost criticat pentru discuțiile pe care le-a avut cu Putin, după ce Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022. În iunie 2022, el s-a apărat spunând că este "absolut necesar să vorbim cu Putin", notează Spiegel Online.

Moment critic pentru Ucraina

Conversația vine într-un moment critic pentru Ucraina. Țara se pregătește pentru a treia iarnă de război de la începutul invaziei ruse. Ca și în iernile anterioare, Rusia va viza în mod deosebit infrastructura energetică deja grav deteriorată.

În contextul destrămării coaliției de guvernare din Germania, ministra de Externe Annalena Baerbock a cerut recent ca Berlinul să furnizeze arme Ucrainei.

Înainte de prăbușirea guvernului, cancelarul Scholz a propus un sprijin militar de trei miliarde de euro, negocierile cu opoziția fiind în desfășurare. În 2024, Germania s-a angajat deja să livreze Ucrainei arme în valoare de aproape 8 miliarde de euro, dar bugetul a fost epuizat.

Scholz a declarat în repetate rânduri în ultimele luni că este pregătit pentru discuții cu Putin. El dorea doar să găsească momentul potrivit, scrie FAZ.

După victoria lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale americane există temeri cu privire la continuarea ajutorului american, ajutor care i-a permis Ucrainei să reziste în faţa trupelor ruse din februarie 2022 până în prezent.

Pregătiri pentru Summitul G20

Vorbind duminică la televiziunea ARD, cancelarul a explicat că acest moment ar putea fi „curând”. „Da, am decis să vorbesc cu președintele rus la momentul potrivit. Dar eu sunt un politician responsabil, nu fac acest lucru de unul singur.. Un dialog cu Putin ar necesita multe contacte și discuții cu mulți alții”.

Punctul central al discuțiilor este posibil să fie legat de viitorul Summit G20 de la Rio de Janeiro, Brazilia, la care Scholz se va deplasa duminică. Este de așteptat să participe și ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Putin însă și-a anulat participarea la summitul din 18 octombrie pentru a nu „perturba activitatea normală a forumului”, care avea alte subiecte. Putin face obiectul unui mandat internațional de arestare din partea Curții Penale Internaționale de la Haga pentru presupuse crime de război în Ucraina. El ar risca să fie arestat în Brazilia, mai scrie Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Nimeni din Occident nu-l sună

Mulţi dintre liderii occidentali - printre care Joe Biden, Emmanuel Macron -, cu excepţia remarcată a premierului ungar Viktor Orban, refuză să discute cu preşedintele rus.

La începutul lui noiembrie, Putin şi-a exprimat regretul că liderii occidentali au "încetat" să-l sune.

"Dacă vreunul dintre ei doreşte să reia contactele, am spus-o mereu şi o voi repeta: noi nu avem nimic împotrivă", a declarat Putin la forumul Grupului de la Valdai, în Rusia.

De la începutul invaziei ruse împotriva Ucrainei, pe 24 februarie 2022, Germania este cel mai mare furnizor de arme pentru Kiev, după SUA.

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Românii din Cernăuți cer ajutorul Executivului de la București, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean

Zaharova acuză Ucraina că a lansat în mod repetat muniţii cu fosfor alb din drone. Reacția Kievului

Rușii au mai cucerit două localități în estul Ucrainei și se apropie de orașul strategic Kurahove

Oficialii europeni discută despre restricționarea circulației diplomaților ruși în UE

Partenerii noștri