Live

BionTEch lucrează la un vaccin anti-COVID care să fie administrat şi copiilor între 5 şi 11 ani

Data actualizării: Data publicării:
Compania BionTech a început să pregătească producerea vaccinului pentru copii, acelaşi cu cel utilizat la adulţi, însă în doze mai mici. Foto: Profimedia Images

Compania germană BioNTech urmează să solicite aprobarea ca vaccinul său anti-COVID-19, dezvoltat împreună cu gigantul farmaceutic american Pfizer, să fie administrat la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 11 ani. Conform directorului executiv al BioNTech, Ozlem Tureci, compania, a început să pregătească producerea vaccinului pentru copii, care este acelaşi cu cel utilizat la adulţi, însă va fi administrat în doze mai mici, informează DPA.

„În următoarele săptămâni vom prezenta rezultatele studiului nostru pe copiii între 5 şi 11 ani autorităţilor din întreaga lume şi vom solicita aprobarea pentru acest vaccin pentru aceste grupe de vârstă, aici în Europa de asemenea”, a afirmat Tureci pentru revista Der Spiegel în declaraţii publicate vineri.

Ministrul sănătăţii, Jens Spahn, a salutat această decizie, afirmând că acest lucru oferă o protecţie mai mare copiilor.

Joerg Doetsch, şeful Asociaţiei germane de pediatrie, a declarat că pacienţii vulnerabili, inclusiv cei cu boli cronice şi cu sisteme imunitare slăbite, vor avea cel mai mult de profitat, informează Agerpres.

„Există, desigur, grupuri de risc în categoria de vârstă 5-11 ani a căror sănătate şi participare la viaţa socială ar fi considerabil îmbunătăţită prin disponibilitatea unui vaccin”, a spus Doetsch.

Aceste grupuri ar fi probabil primele vaccinate, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul persoanelor vârstnice, a mai spus el.

Doetsch a evidenţiat însă importanţa dozării corecte a vaccinului, în condiţiile în care greutatea copiilor mici diferă foarte mult de cea a adulţilor şi adolescenţilor. Sistemul imunitar individual este un alt factor, a afirmat el. Medicii au plecat de la prezumpţia că sistemul imunitar este pe deplin dezvoltat până în jurul vârstei de 12 ani, însă acest lucru nu este valabil în cazul copiilor mici.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat de 62 de ani din Germania s-a vaccinat anti-Covid de 217 ori. Ce au constatat cercetătorii

Pfizer - BioNTech a dat România în judecată pentru a ne obliga să plătim vaccinurile anti-Covid contractate în pandemie

Andrei Baciu și-a dat demisia de la șefia CNAS

DNA: Florin Cîțu e urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave

Partenerii noștri