Live

Bilanțul seismului de 6,9 pe scara Richter din Indonezia a ajuns la 436 de morți

Data publicării:
Foto: Agerpres

Bilanţul seismului de pe insula indoneziană Lombok a urcat la 436 de morţi, au indicat luni autorităţile locale, adăugând că echipele de intervenţie au continuat să scoată corpuri de sub dărâmături, potrivit Agerpres, care citează AFP.


Zeci de mii de locuinţe, moschei şi sedii de firme au fost distruse de seismul cu magnitudinea 6,9, care a lovit insula în data de 5 august, la o săptămână după ce un alt cutremur a provocat moartea a cel puţin 17 persoane.

''Echipele de căutare şi salvare continuă să scoată victimele îngropate sub dărâmături sau în alunecările de teren'', care au urmat seismului din 5 august, a declarat un purtător de cuvânt al Agenţiei naţionale pentru gestionarea dezastrelor, Sutopo Purwo Nugroho.

Numărul total de morţi a ajuns la 436, a precizat acesta. Precedentul bilanţ făcea referire la 387 de victime. Peste 1.300 de persoane au fost rănite şi circa 353.000 de oameni au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele, potrivit bilanţului oficial.

Cea mai mare parte a persoanelor strămutate dorm în corturi sau sub prelate instalate în apropierea ruinelor locuinţelor, precum şi în adăposturi. Unităţile medicale se ocupă de îngrijirea răniţilor.

Trei elicoptere, dintre care unul aparţinând armatei, au fost utilizate pentru a distribui alimente în zonele izolate, unde locuitorii au nevoie urgentă de apă potabilă, hrană, medicamente şi pături, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Arhipelagul indonezian, care cuprinde 17.000 de insule, este localizat pe Cercul de Foc al Pacificului, o regiune cu o bogată activitatea seismică. Acest stat din Asia de Sud Est este afectat de numeroase seisme, dar, spre deosebire de cele care au lovit Lombok, cea mai mare parte nu sunt violente. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Avertisment dur: România se află primul loc în UE la decese din cauze tratabile. Care sunt bolile cu cea mai mare mortalitate

Cel puțin 10 persoane au murit în inundațiile devastatoare din Indonezia

Cât de real e că animalele prezic cutremurele. Cercetătorii încep un studiu pe capre și câini monitorizați din spațiu

Fenomene meteo extreme în Indonezia: zeci de morți și victime prinse sub dărâmături. Alte țări afectate de inundații

Partenerii noștri