Live

Berlusconi a fost externat din spitalul unde a fost tratat pentru COVID-19: „A fost poate cea mai dificilă încercare a vieții mele”

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, internat de la 3 septembrie din cauza unei infecţii pulmonare grave cauzate de COVID-19, a ieşit luni din Spitalul San Raffaele din Milano, relatează AFP şi DPA, potrivit Agerpres.

„A fost o încercare grea, însă graţie cerului şi medicilor de la San Raffaele, am trecut peste ea. A fost poate cea mai dificilă încercare a vieţii mele”, a afirmat Berlusconi într-o scurtă declaraţie acordată presei din faţa spitalului.

„În orice caz, pot să spun cu mândrie că am scăpat şi de data asta”, a spus el, exprimându-şi totodată solidaritatea cu alte victime ale COVID-19 şi cu rudele acestora.

„Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape”, a mai declarat fostul prim-ministru, îmbrăcat la costum şi deplasându-se fără ajutor, dar având o voce uşor răguşită.

„Primele trei zile au fost foarte grele. COVID-19 este o boală gravă şi extrem de periculoasă”, a adăugat el, cerându-le tuturor să respecte regulile sanitare.

Conform agenţiei italiene de ştiri ANSA, politicianul conservator ar urma să mai stea în izolare acasă până când se va recupera complet în urma infectării cu coronavirus.

Supranumit 'Cavaliere', Berlusconi, care va împlini 84 de ani la 29 septembrie, a anunţat la 2 septembrie că a fost testat pozitiv cu COVID-19. Trei dintre copiii săi şi noua sa iubită au fost de asemenea testaţi pozitiv în zilele care au urmat.

Fostul premier a fost spitalizat în calitate de „pacient din grupa de risc, din cauza vârstei şi a vechilor sale boli”, între care şi probleme cu inima, pentru care a avut nevoie de o intervenţie pe cord deschis, a explicat profesorul Alberto Zangrillo, şeful departamentului de reanimare de la Spitalul San Raffaele şi care l-a ţinut sub supraveghere personal pe magnatul media.

Externarea sa vine în ultimele zile ale campaniei electorale pentru alegerile regionale şi locale de la 20 şi 21 septembrie, la care a luat parte din izolare, sunând la diferite evenimente ale formaţiunii sale politice.

Editor: Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Nici n-a stat pe gânduri: soția lui Conor McGregor și-a anunțat decizia, după ce luptătorul a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Italia a destructurat o reţea internaţională de piraterie TV cu 22 de milioane de utilizatori. Percheziţii şi în România

MAE a emis o atenționare de călătorie pentru românii care intenţionează să meargă în Italia

Mersul pe trotinetă electrică, doar cu asigurare și cască. Țara europeană care a înăsprit codul rutier

Italia a învins Slovacia în finală şi a câştigat Billie Jean King Cup. Sezon remarcabil pentru Paolini

Partenerii noștri