Live

Atentat cu mașină-capcană în Afganistan, la o zi după începerea retragerii militarilor NATO. Cel puţin 21 de morţi şi 90 de răniţi

Data publicării:
Atac terorist în Afganistan. Foto: Profimedia Images

Cel puţin 21 de persoane au fost ucise şi 90 rănite vineri, în estul Afganistanului, într-un atac cu vehicul capcană pe care autorităţile afgane l-au atribuit talibanilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Preşedintele afgan Ashraf Ghani i-a acuzat pe talibani că sunt responsabili de acest atac.

Atacul, care a avut loc la o zi după începerea retragerii soldaţilor NATO din Afganistan, s-a produs în capitala provinciei Logar (est).

Clădirea vizată a fost reşedinţa guvernatorului provinciei Logar, dar acum era utilizată ca motel. În momentul atacului, în clădire erau zeci de absolvenţi de liceu care urmau să susţină examene de admitere la facultăţi. În urma exploziei, o parte a imobilului s-a prăbuşit, potrivit Mediafax.

Atentatul intervine în contextul în care Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică urmează să retragă trupele din Afganistan. Aliaţii au decis la jumătatea lunii aprilie să înceapă retragerea contingentelor până la 1 mai. Talibanii au intensificat atacurile mortale împotriva poliţiei şi a soldaţilor afgani de la anunţarea încheierii misiunii NATO.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba acum

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Partenerii noștri