Live

Armenia și Azerbaidjanul se acuză reciproc de încălcarea acordului de pace abia încheiat

Data actualizării: Data publicării:
Casă distrusă de un bombardament la Stepanakert, în Nagorno-Karabah. Foto: Profimedia

Acordul de încetare a focului din Nagorno-Karabah pare să fie o promisiune greu de respectat. La nici o jumătate de oră de la intrarea sa în vigoare, forțele Armeniei și Azerbaidjanului au reînceput bombardamentele. Ca de obicei, cele două tabere se acuză reciproc de încălcarea înțelegerii, care vine după două săptămâni de lupte, potrivit CNN.

Într-o conferință de presă la Baku, Hikmet Hajiev, consilierul președintelui azer Ilham Aliev, a acuzat Armenia că a „încălcat” condițiile convenite.

Azerbaidjanul nu are pretenții față de teritoriul niciunui alt stat. Scopul este de a ne asigura integritatea teritorială. Dacă Armenia continuă provocările, Azerbaidjanul trebuie să răspundă, a spus el.

Armenia a negat că ar fi încălcat acordul, spunând că e oinvenție”. În schimb, a susținut că forțele azere au atacat orașul Hadrut.

Declarația Ministerului Apărării din Azerbaidjan este o altă invenție, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării din Armenia.

Acordul a fost încheiat azi-noapte la Moscova, la capătul a zece ore de discuții. Mediat de Rusia, Franța și Statele Unite, el prevede printre altele schimburi de prizonieri între cele două părți.

Armele vor tăcea temporar pentru a permite schimbul de prizonieri de război, deplasarea altor persoane şi recuperarea corpurilor celor ucişi, conform criteriilor Comitetului Internațional al Crucii Roşii, dar „parametrii specifici” ai punerii în aplicare a acordului de încetare a focului urmau să fie conveniţi ulterior încheierii discuțiilor patronate de Serghei Lavrov.

De asemenea, Armenia şi Azerbaidjanul au ajuns la o înţelegere să demareze „negocieri substanţiale” pentru o rezolvare paşnică a conflictului, cu medierea copreşedinţilor Grupului de la Minsk al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Regiunea Nagorno-Karabah face parte administrativ din Azerbaidjan, dar este locuită majoritar de armeni. Cele două țări s-au înfruntat de mai multe ori în ultimele decenii, fără să ajungă la un compromis.

Bilanţul oficial indica vineri peste 400 de morţi, dintre care 22 de civili armeni şi 31 azeri. Sunt însă date nesigure și în realitate ar putea fi mult mai ridicat, fiecare tabără afirmând că a eliminat mii de soldaţi inamici.

Editor : Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

COP29, summitul anual al ONU pentru climă, a început la Baku. Ce spune trimisul SUA despre Trump și tranziția de la combustilii fosili

„Atlantida lui Stalin”, uluitorul oraș plutitor din mijlocul Mării Caspice care riscă să producă un dezastru ecologic de proporții

Șeful executiv al conferinței COP29 privind schimbările climatice, filmat în secret în timp ce făcea înțelegeri cu petrol și gaze

Rusia acuză că SUA împing Armenia spre „sinucidere” naţională, aplicând „scheme testate în Ucraina şi R.Moldova”

Partenerii noștri