Live

Analiza apelor reziduale dezvăluie oraşele unde se consumă cele mai multe droguri și felul acestora. Ce preferă est-europenii

Data publicării:

Un studiu realizat în 120 de oraşe din 37 de ţări a permis măsurarea consumului de droguri prin analiza apelor reziduale ale acestor localităţi, concluzia fiind că Anvers, Amsterdam, Zurich, Londra şi Barcelona sunt oraşele europene unde se consumă cele mai multe substanţe de acest fel, scrie miercuri agenţia EFE, citată de Agerpres.

Cercetarea a analizat prezenţa a patru substanţe (amfetamine, metamfetamine, ecstasy şi cocaină) în apele reziduale generate de 60 de milioane de persoane între anii 2011 şi 2017. S-a evidenţiat astfel că în oraşele din sudul şi vestul continentului european cel mai consumat drog este cocaina. Mai mult, în majoritatea localităţilor monitorizate s-a înregistrat o creştere substanţială a consumului acestui drog, o creştere fiind remarcată şi pentru ecstasy.

Conform datelor studiului, publicat în revista Addiction, Barcelona este pe primul loc la consumul de cocaină, fiind urmată de Zurich şi Anvers. Acelaşi oraş spaniol este pe locul opt la consumul de ecstasy, în fruntea căruia se află Olanda, iar la amfetamine conduc oraşele Eindhoven şi Anvers.

La consumul de metamfetamine Germania (mai ales partea sa estică) şi Republica Cehă sunt pe primele locuri, acest tip de droguri fiind căutat în special în ţările est-europene. S-a observat însă că pe plan mondial oraşele din SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud domină la consumul de metamfetamine, cu valori medii care le depăşesc pe cele din estul Europei.

Metodologia, aplicată pentru prima dată în 2011, poate fi folosită ca indicator în estimările asupra consumului de droguri

În America de Sud, cocaina este substanţa dominantă, conform analizei efectuate în oraşe din Columbia şi Martinica.

Analiza apelor reziduale permite monitorizarea consumului de droguri în rândul populaţiei în timp practic real, explică cercetătorii care au participat la elaborarea studiului. Prin analiza apei care intră într-o staţie de epurare a apelor reziduale şi a concentraţiei de drog din metaboliţii excretaţi prin urină se poate estima cantitatea de droguri consumată de populaţie.

Această metodologie a fost aplicată pentru prima dată în anul 2011, de atunci efectuându-se studii în tot mai multe oraşe. Corelarea datelor astfel obţinute cu alţi indicatori, precum anchetele în rândul populaţiei sau cantitatea de droguri confiscate, indică în opinia cercetătorilor posibilitatea ca această metodologie să fie folosită ca indicator complementar în estimările asupra consumului de droguri.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Expert: România a început testarea antidrog a apelor reziduale. Autoritățile au aflat când consumă românii cocaină și ecstasy

Alina Gorghiu: Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 ani

Şofer de 18 ani depistat pozitiv la drugtest, la un control în trafic

Şofer prins când circula cu peste 150 de kilometri la oră pe DN 6. Testarea a arătat că bărbatul ar fi consumat droguri

Partenerii noștri