American condamnat la închisoare pe viață pentru că a furat 50 de dolari
Un american din Alabama, condamnat la închisoare pe viață, în 1983, pentru furtul a 50 de dolari și 75 de cenți, va putea fi eliberat, după 36 de ani de pușcărie, ca urmare a modificărilor legislației penale, informează Time.
Americanul, în vârstă de 58, de ani urmează a fi eliberat din închisoarea din Alabama, după 36 de ani petrecuți după gratii. El a fost condamnat la detenție pe viață, pentru spargere și furt calificat dintr-o brutărie. În baza legislației penale valabile la acea dată, el a putut fi condamnat la închisoare pe viață pentru fapta comisă.
În urma modificărilor legislației penale, faptele pentru care el a fost condamnat sunt pedepsite în prezent cu cel mult 20 de ani de închisoare.
După eliberare, fostul deținut a spus că va trăi împreună cu familia sa și că va lucra ca tâmplar.
Editor web: Mihnea Lazăr
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News