Live

Alertă în infrastructura petrolieră a Iranului

Data publicării:

Ministrul iranian al Petrolului, Bijan Namdar Zanganeh, a cerut oficial duminică instituirea "stării de alertă maximă" în industria petrolieră naţională, din cauza pericolului de atacuri "materiale sau informatice", transmite AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul iranian al Petrolului a difuzat un mesaj în care consideră necesară alertarea tuturor întreprinderilor şi a infrastructurii din sectorul respectiv, informează Shana, agenţia oficială a Ministerului Petrolului. Potrivit ministrului, măsurile de precauţie trebuie avute în vedere ţinând seama de sancţiunile americane împotriva Iranului şi de "războiul economic total" declanşat de Statele Unite.

La 21 septembrie, Teheranul a dezminţit informaţii de presă conform cărora unele instalaţii petroliere iraniene au fost afectate de un atac informatic.

Arabia Saudită, SUA, Germania, Regatul Unit şi Franţa consideră Iranul răspunzător de atacurile aeriene care au produs daune infrastructurii petroliere saudite, la 14 septembrie. Arabia Saudită, cel mai mare exportator de ţiţei din lume, a fost nevoită să îşi reducă producţia ca urmare a loviturilor. Preşedintele american Donald Trump a anunţat ulterior că Washingtonul pregăteşte o ripostă; după câteva zile, el a pledat însă  pentru o atitudine ”reținută” pe plan militar.

Iranul a negat orice implicare în atacurile revendicate de rebelii Houthi din Yemen, susţinuţi de Teheran împotriva coaliţiei militare conduse de Riyadh, care s-a implicat în conflictul yemenit din 2015.

După loviturile împotriva Arabiei Saudite, Statele Unite au înăsprit sancţiunile la care este supusă banca centrală iraniană, în cadrul politicii de presiune maximă împotriva Iranului.

Iranul s-a mai confruntat cu atacuri informatice, reaminteşte AFP. În 2010, virusul Stuxnet, introdus într-un computer din complexul nuclear iranian, a deteriorat centrifugele folosite pentru îmbogăţirea uraniului. Ministrul iranian al telecomunicaţiilor, Mohammad Javad Azari Jahromi, a recunoscut problema, apreciind că a fost vorba de "terorism informatic". Se presupune că virusul este o creaţie americano-israeliană, menţionează France Presse. 

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi”. Mărturii ale deținutelor torturate în închisorile din Iran

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

„Axa Rezistenței” se clatină. Prăbușirea regimului Assad pune în dificultate Iranul, rămas fără singurul aliat regional. Ce opțiuni are

Al Treilea Război Mondial a început deja. Cine beneficiază cel mai mult de pe urma invaziei Rusiei în Ucraina (Politico)

Partenerii noștri