Live

Actorul George Clooney îi cere lui Biden să renunțe la candidatură. A scris un editorial în New York Times pentru asta

Data actualizării: Data publicării:
George Clooney, îngrijorat de situația în care se află Joe Biden. Foto: GettyImages

Este celebru, susține democrații, ba chiar se implică în campanii electorale și strângeri de fonduri. L-a susținut pe Joe Biden și își dorește un președinte democrat. Dar simte că este momentul să se implice mai mult, să facă un pas în față și să-și spună părărerea: și anume că Joe Biden trebuie să renunțe la candidatură. Vorbim despre actorul George Clooney, care a simțit nevoia să scrie chiar un editorial în cotidianul The New York Times pentru a-l ruga pe Biden să renunțe.

Decizia de a face acest apel a luat-o după ce a urmărit confruntarea dintre președintele în exercițiu Joe Biden, candidat la realegerea în funcția de președinte al Statelor Unite, și republicanul Donald Trump, contracandidatul său. Confruntare dezastruoasă pentru imaginea lui Biden și care îi pune sub semnul întrebării temeinicia insistenței de a continua campania electorală și de a continua cursa pentru Casa Albă. 

În editorialul său, Clooney mărturisește că îl place pe Joe Biden, chiar îl iubește, dar ”timpul se scurge”.

„Democraţii (…), senatorii, membrii Camerei Reprezentanţilor şi alţi candidaţi care riscă să piardă în noiembrie trebuie să-i ceară acestui preşedinte să plece de bunăvoie”, a scris actorul, într-o rubrică publicată de cotidianul New York Times, în acest context afirmând însă că „îl iubeşte pe acest Joe Biden care are 81 de ani, dar argumentând că vârsta lui Biden a periclitat șansele sale de realegere împotriva fostului președinte Donald Trump.

Acum trei săptămâni strângea bani de campanie

 Clooney mărturisește că acum trei săptămâni a fost una dintre gazdele unei acțiunie de strângere de fonduri de campanie pentru preziențiale. Dar în același timp se vede nevoit să recunoască o mare diferență între acel moment și cel din prezent.

„Este devastator să spun asta, dar Joe Biden cu care am fost acum trei săptămâni la strângerea de fonduri nu era Joe Biden cel  din 2010,” a scris Clooney. „Nu era nici măcar Joe Biden din 2020. Era același om pe care l-am văzut cu toții la dezbatere”, a scris Clooney.

„Cred în caracterul său. Cred în morala lui. În ultimii patru ani, el a câștigat multe dintre bătăliile cu care s-a confruntat.

„Dar singura bătălie pe care nu o poate câștiga este lupta împotriva timpului”, a scris Clooney.

„Este vorba despre vârstă. Nimic mai mult. Dar, de asemenea, nimic care poate fi inversat. Nu vom câștiga în noiembrie cu acest președinte”.

El a adăugat că după dezbatere „barajul s-a rupt”.

„Putem să ne ascundem capul în nisip și să ne rugăm pentru un miracol în noiembrie, sau putem spune adevărul”.

El a recunoscut că schimbarea candidatului cu atât de puțin timp înainte de alegerile din noiembrie ar fi „murdară”, dar a susținut că aceasta ar „anima Partidul Democrat și ar trezi alegătorii care, cu mult înainte de dezbaterea din iunie, se retrăseseră deja”.

Articolul a fost intitulat: „Îl iubesc pe Joe Biden. Dar avem nevoie de un nou candidat”, și se încheia spunând că Biden a fost un „erou” pentru că l-a învins pe Trump în alegerile anterioare.

”Timpul se scurge”, a avertizat tot miercuri şi fostul preşedinte democrat al Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, care a estimat astfel că preşedintele Joe Biden ar trebui să decidă mai repede dacă rămâne în cursa pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie.

În pofida semnelor de întrebare privind starea sa de sănătate, Joe Biden este în continuare susţinut de mai mulţi membri marcanţi ai partidului său, însă alţii se îndoiesc de capacitatea lui de a face faţă unui nou mandat, printre aceştia din urmă numărându-se şi şapte congresmeni democraţi din Camera Reprezentanţilor, care i-au cerut public să-şi retragă candidatura.

Liderul democrat de la Casa Albă şi-a văzut candidatura slăbită după dezbaterea electorală de la sfârşitul lunii iunie cu rivalul său republican, fostul preşedinte Donald Trump. Actualul preşedinte a părut în dezbatere nesigur, adesea dezorientat şi incoerent, fără a fi capabil să ducă vreo frază până la capăt.

Editor : Marina Constantinoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Nicolae Ciucă: „Avem doar estimări. După ce avem rezultatele finale, vom lua și o decizie”

Elena Lasconi, după primele exit-poll-uri: Haideţi să ne bucurăm mâine. Atenţie în secţiile de votare, la fiecare buletin de vot

Reuters: Don Jr, fiul lui Donald Trump, îşi ajută tatăl să aleagă cel mai controversat cabinet din istoria timpurilor moderne

Zeci de sancțiuni date de polițiști în ziua votului. Ce incidente electorale au fost semnalate

Partenerii noștri