Live

19 cadavre au fost descoperite într-o groapă comună în Mexic

Data publicării:
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Cel puţin 19 cadavre şi două cranii au fost găsite într-o groapă comună din statul Jalisco din vestul Mexicului, au transmis joi autorităţile judiciare locale, relatează AFP.

Corpurile neînsufleţite a 16 bărbaţi şi trei femei au fost găsite luni pe un teren din localitatea Lagos de Moreno, la limita cu statul Guanajuato, unde violenţele legate de traficul de droguri sunt în creştere puternică, potrivit Agerpres.

Autorităţile nu exclud posibilitatea să fie vorba de locuitori ai acestui oraş, unde mai multe cazuri de dispariţie au fost semnalate în ultimele luni.

Prin această nouă descoperire, totalul cadavrelor exhumate din gropi comune în statul Jalisco începând din martie s-a ridicat la 94.

Cu o săptămână mai devreme, 16 cadavre au fost descoperite în împrejurimile oraşului Guadalajara, capitala statului.

Violenţele s-au înmulţit semnificativ începând din martie în acest oraş, al doilea ca mărime din Mexic, după o sciziune în rândul cartelului Noua Generaţie din Jalisco (CJNG), unul dintre cele mai puternice grupuri de traficanţi de narcotice din ţară.

În faţa acestui val de violenţe, serviciile funerare, supraaglomerate, au fost nevoite să depoziteze într-un camion la sfârşitul lunii septembrie circa 100 de cadavre neidentificate.

În aprilie, trei studenţi la cinema care realizau un film de şcoală au fost sechestraţi, torturaţi, asasinaţi, iar corpurile lor au fost dizolvate în acid. Această dramă a declanşat un val de proteste în mai multe oraşe din ţară. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Victoria Kjær Theilvig din Danemarca a câștigat titlul Miss Univers 2024

Calvarul identificării cadavrelor lăsate în urmă de prăpădul din Spania. Poliția cere mostre de ADN de la rudele celor dispăruți

Doi jurnaliști au fost împușcați mortal în Mexic în ultimele 24 de ore

Explozie la o oțelărie din Mexic: 12 muncitori au murit, iar o altă persoană este în stare gravă la spital

Partenerii noștri