Live

Mandatul lui Stoltenberg în fruntea NATO ar putea fi prelungit cu încă un an, în lipsa unui consens cu privire la succesorul său

Data publicării:
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Foto: Profimedia Images

Norvegianul Jens Stoltenberg va continua în funcţia de secretar general al NATO pentru încă un an, în lipsa unui consens asupra unui succesor, au anunţat joi mai mulţi oficiali ai Alianţei, citaţi de AFP.

„NATO nu poate rămâne fără un secretar general. Sunt în favoarea unei prelungiri, dacă nu putem ajunge la un acord asupra unui candidat pentru a-i urma în funcţie”, a declarat ministrul german al apărării, Boris Pistorius, la sosirea la Bruxelles pentru o întâlnire cu omologii săi.

„Ne îndreptăm spre o reînnoire” a mandatului, a declarat şi un diplomat european, sub condiţia anonimatului. „Va fi pentru un an, până la summitul de la Washington”, prevăzut pentru 9-11 iulie 2024, a adăugat el.

„Nimic nu a fost decis încă, dar o prelungire este foarte probabilă”, a confirmat un alt diplomat, potrivit AFP, preluată de News.ro.

Un înlocuitor greu de găsit

Premierul danez Mette Frederiksen, al cărei nume fusese vehiculat pentru acest post, a declarat joi că nu candidează şi că susţine reconfirmarea lui Jens Stoltenberg, a anunţat un oficial NATO.

Pe de altă parte, Jens Stoltenberg a reafirmat joi că nu are intenţia de a solicita o prelungire a mandatului său, dar a precizat că viitorul său va fi decis de cei 31 de membri ai Alianţei.

Numit la 1 octombrie 2014 pentru un mandat de patru ani, norvegianul a îndeplinit deja două mandate complete în fruntea NATO, iar în prezent are mandatul prelungit până la 30 septembrie 2023.

Aliaţii îi caută un succesor, dar nu au reuşit să ajungă la un consens asupra potenţialilor candidaţi, potrivit mai multor diplomaţi. În afară de Mette Frederiksen, sunt menţionate cu regularitate numele premierului estonian Kaja Kallas şi al ministrului britanic al apărării Ben Wallace.

Mai e loc de surprize

Alegerea succesorului lui Stoltenberg trebuie să fie decisă de cei 31 de aliaţi prin consens.

Jens Stoltenberg a refuzat să comenteze pe tema succesorului său. „Aceasta este o chestiune care va fi decisă de cei 31 de aliaţi”, a declarat el înainte de reuniunea ministerială de la Bruxelles. „Sunt responsabil pentru toate deciziile pe care această alianţă trebuie să le ia, cu excepţia uneia, care se referă la viitorul meu”, a adăugat el.

Statele Unite au ultimul cuvânt, dar postul de secretar general al NATO revine unui european.

Succesorul lui Jens Stoltenberg ar trebui să fi fost, ca şi el, şef de guvern. Cele 22 de ţări din UE care sunt membre ale NATO doresc, de asemenea, ca postul să-i revină unei femei, ceea ce ar fi o premieră în istoria Alianţei.

„Nimic nu este decis încă”, insistă diplomaţii europeni ai Alianţei.

Summitul de la Vilnius, care va avea loc peste o lună, la 11 şi 12 iulie, va fi probabil decisiv. Predecesorul lui Jens Stoltenberg, premierul danez Anders Fogh Rasmussen, a fost propus pentru acest post cu trei săptămâni înainte de summit, care a confirmat numirea sa, reaminteşte AFP.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Donald Trump a anunțat ultima desemnare din guvernul său. Brooke Rollins, aleasă în postul de secretar pentru agricultură

Rachete nord-coreene „made in USA”. Toate componentele electronice ale rachetelor Phenianului folosite în Ucraina sunt occidentale

Un aliat al lui Donald Trump, declarație tranșantă despre Putin: „Ne înșelăm singuri dacă vom crede că putem negocia cu un tiran”

Partenerii noștri