Malaezia ridică restricțiile de călătorie pentru persoanele vaccinate cu schemă completă. 90% din populația sa adultă s-a imunizat
Malaezia ridică restricțiile pentru călătoriile interne și internaționale pentru locuitorii vaccinaţi anti-COVID cu schema completă. Țara se apropie de obiectivul de imunizare a 90% din populaţia adultă, informează Reuters.
Premierul Ismail Sabri Yaakob a declarat că guvernul a decis să permită cetăţenilor vaccinaţi cu schema completă să călătorească peste hotare fără a fi nevoie de solicitarea unei aprobări în acest sens.
Noile reguli intră în vigoare începând de luni.
Guvernul se pregăteşte să facă trecerea către o etapă în care nu vor mai fi impuse perioade de lockdown în eventualitatea creşterii numărului de cazuri de infectare, a declarat Ismail Sabri într-o conferinţă de presă.
"Va trebui să ne pregătim să trăim cu (boala) COVID, deoarece COVID nu poate fi eliminată în totalitate", a spus oficialul, citat de Agerpres.
Țara din Asia de Sud-Est a înregistrat 2,3 milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi 27.265 de decese din cauza bolii COVID-19 provocată de acest virus.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News