Live

Maia Sandu răspunde amenințărilor lui Lavrov: Nu văd nicio legătură între livrările de gaze și statutul de țară candidată la UE

Data publicării:
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. Foto: Profimedia Images

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a răspuns atacurilor dure ale ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la adresa Chișinăului. Aceasta a declarat că țara sa achită sume mari și la timp pentru consumul de gaze naturale din Federația Rusă și nu vede nicio legătură între livrările de gaze și intenția Republicii Moldova de a obține statut de țară candidată la UE, potrivit Agora.md.

Maia Sandu a mai amintit, la TV8, că Republica Moldova a anunțat cu mulți ani în urmă intenția de aderare la Uniunea Europeană.

„Nu văd nicio legătură între livrările de gaze și intenția noastră de a obține statut de țară candidată. Ne dorim asta demult și am anunțat asta de mulți ani. Am făcut și niște angajamente să depunem cererea de aderare la UE.

Da, nu ne-am imaginat că se v-a întâmpla în așa context. Dar sunt lucruri separate. Contractul cu Gazprom – noi achităm consumul și plătim sume foarte mari. Sunt și țări UE care au contracte. Moldova este țară independentă și suverană, iar cetățenii au spus că vor să trăiască într-o țară liberă, într-un stat care-i respectă, într-un stat în care se poate construi bunăstare”, a spus șefa statului, Maia Sandu.

Declarațiile acesteia vin după ce ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat că Uniunea Europeană vrea să transforme Republica Moldova într-o „a doua Ucraină”, spunând în același timp că Moldova încearcă să obțină cât mai multe avantaje de la Rusia, sub amenințarea că altfel se va alătura Uniunii Europene.

„Bineînțeles, (Occidentul) e clar că încearcă să facă din (Republica) Moldova o a doua Ucraina. Și o astfel de abordare consumeristă din partea conducerii actuale a Moldovei este foarte, foarte grăitoare, când spun: «Hai să începem acum aderarea la Uniunea Europeană și apoi vom vedea ce promisiuni ne fac ei acolo, poate vom decide să rămânem în Comunitatea Statelor Independente». Și alte declarații: «Rușii ar trebui să ne facă reducere la gaz, față de contractul semnat, și să ne amâne plățile»”, a declarat Serghei Lavrov într-un interviu pentru postul rusesc NTV.

Preşedintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat miercuri, în timpul vizitei în România, că sunt necesare mesaje de susţinere pentru Ucraina, dar și pentru Republica Moldova, ţară „destabilizată de mişcări politice separatiste şi de numărul mare de refugiaţi” pe care îl primeşte pe teritoriul său.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Lavrov îl ceartă pe Erdogan pentru ajutorul oferit Ucrainei: „Nu poate decât să ne surprindă”

Alegeri în Moldova: Alegătorii primesc mesaje de ameninţare pe Whatsapp. Premierul intervine și face apel la populație

Găgăuzia, regiunea pro-rusă a Moldovei: Panourile care marchează proiectele făcute cu bani europeni contrastează cu statuia lui Lenin

Președintele Franței are un mesaj pentru moldoveni, înaintea turului doi: „Drumul Europei este cel al libertăţii şi al democraţiei”

Partenerii noștri