Maia Sandu îi dă replica lui George Simion: Are o singură soluție
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi transmite copreședintelui AUR, George Simion, că nu are atribuții în soluționarea acestui caz și că singura soluție legală de anulare a deciziei Biroului de Migrație și Azil (BMA) este procedura în instanță.
"Președinția Republicii Moldova regretă situația neplăcută, creată la hotarul moldo-român ca urmare a interdicției de intrare în țară, impuse în 2018 domnului George-Nicolae Simion, în prezent deputat în Parlamentul României.
Președinția nu are atribuții în soluționarea acestui caz, însă a contactat Biroul Migrație și Azil (BMA) pentru a clarifica situația. Din informațiile prezentate, singura soluție legală de anulare a deciziei BMA este procedura de judecată.
Ultima solicitare cu privire la suspendarea deciziei BMA din 1 octombrie 2018 a fost înaintată de avocatul domnului Simion pe 17 februarie 2021, aceasta fiind respinsă. Următoarea ședință este preconizată pentru 7 aprilie 2021 la CSJ", potrivit unei declarații postate pe site-ul Președinției Republicii Moldova.
George Simion, copreședintele AUR, a provocat duminică un incident la granița cu Republica Moldova, după ce nu a fost lăsat să treacă, el având interdicție de intrare pe teritoriul statului vecin până în 2023. George Simion a făcut apel la pașaportul său diplomatic de parlamentar și a cerut intervenția Ministerului de Externe.
George Simion a încercat să intre în Republica Modova pe la vama Leușeni, într-o mașină în care se aflau mai multe persoane, inclusiv doi copii. El a spus într-o transmisie live pe Facebook că merge în R. Moldova ca membru în Comisia parlamentară comună pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, la invitația omologilor din această țară.
Copreședintele AUR știa că are interdicție de intrare pe teritoriul R. Moldova, dar a sperat totuși că statutul de parlamentar îl va ajuta. La controlul actelor de identitate, vameșul moldovean i-a comunicat că are interdicție de intrare pe teritoriul R. Moldova până în 2023, iar Simion a replicat că are această interdicție ca activist civic, iar acum este parlamentar și are pașaport diplomatic. Argumentele sale nu au rezistat.
Conform aceleiași surse, George Simion a vrut să meargă la Chișinău la invitația parlamentarilor Republicii Moldova, pentru a-și lua rămas bun la Catedrala Sfânta Teodora de la Sihla de la scriitorul, publicistul și fruntașul unionist Nicolae Dabija, care a încetat din viață vineri.
George Simion a fost declarat persoană indezirabilă pe teritoriul Republicii Moldova, având cinci interdicții de intrare pe teritoriul acestui stat. Ultima i-a fost aplicată în 2018, pentru o perioadă de cinci ani, până în 2023.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News