Live

Maia Sandu, după întrevederea cu Bogdan Aurescu: „Livrările de energie electrică și păcură ne-au fost salvatoare”

Data publicării:
Maia Sandu și Bogdan Aurescu. Foto: Maia Sandu/facebook

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău. Cei doi oficiali au discutat despre cooperarea dintre cele două țări și sprijinul acordat de guvernul de la București pentru Republica Moldova.

„Mi-am exprimat recunoștința pentru răspunsul rapid și necondiționat al României de a ne ajuta să depășim cea mai mare criză energetică din istoria țării. Livrările de energie electrică și păcură în această perioadă critică ne-au fost salvatoare”, a declarat Președinta Maia Sandu. 

De asemenea, șefa statului moldovean a mulțumit și pentru sprijinul bugetar direct de zece milioane de euro, acordat prin Platforma de Sprijin pentru Moldova, conform Ziarului de Gardă din Chișinău.

Maia Sandu a mai subliniat că relațiile Republicii Moldova cu România sunt mai strânse decât oricând, iar în 2023 Chișinăul își dorește să valorifice alături de București mai multe oportunități de dezvoltare pentru ambele părți. 

„Avem pe agendă importante proiecte de infrastructură și de integrare economică, pentru a crește volumul investițiilor și al comerțului. Mizăm pe România pentru interconectarea sistemelor electroenergetice. Ne dorim să pornim cât mai repede construcția podului Ungheni-Ungheni și să facem operațional podul Leova-Bumbăta. Vrem să simplificăm conexiunile rutiere, iar astfel, și pe cele între oameni”, a punctat președinta Maia Sandu.

Șeful diplomației R.Moldova, Nicu Popescu, l-a găzduit, luni 19 decembrie, la Chișinău pe ministrul afacerilor externe al României, Bogdan Aurescu, care a efectuat o vizită de lucru în țara noastră pentru consolidarea parteneriatului strategic moldo-român pentru integrare europeană a R. Moldova, potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE).

În cadrul conferinței de presă, oficialul român Bogdan Aurescu, a declarat că „România va fi permanent alături de R. Moldova, atunci când va fi nevoie. Vom continua să ne implicăm activ la nivel internațional pentru a sprijini R. Moldova”, a afirmat Bogdan Aurescu.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români din R. Moldova să voteze „neapărat” la alegerile prezidențiale

Republica Moldova a semnat un acord de parteneriat pentru securitate și apărare cu Marea Britanie

Republica Moldova se va dota cu sisteme anti-dronă, după ce mai multe drone ruseşti au căzut pe teritoriul său

Alertă la Chișinău. O dronă a fost găsită în apropriere de un mall și o arenă sportivă din capitala Republicii Moldova

Partenerii noștri