Live

Mai mulţi pasageri ai unui avion care aterizase de urgenţă în Palma de Mallorca au fugit. Aeroportul a fost închis câteva ore

Data actualizării: Data publicării:
Aeroportul din Palma de Mallorca a fost închis patru ore, după ce mai mulţi pasageri ai unui avion care aterizase de urgenţă au fugit. FOTO: Facebook Aeroport Palma de Mallorca

Aeroportul din Palma de Mallorca a fost închis vineri timp de aproape patru ore, după ce mai mulţi pasageri ai unui avion care aterizase de urgenţă au fugit, potrivit autorităţilor aeroportului.

Avionul, care efectua un zbor între Maroc şi Turcia, a fost deviat spre Palma de Mallorca, unde a aterizat de urgenţă după ce un pasager a susținut că îi este rău.

În timp ce pasagerul respectiv era scos din avion, alți 20 de pasageri au profitat de ocazie pentru a fugi din avion. Două persoane au fost arestate, a precizat Garda Civilă.
Potrivit cotidianului El Pais, anchetatorii cred că oamenii au plănuit astfel să intre ilegal în Spania.

Pasagerul care a susținut că se simte rău a fost dus la spital, unde s-a constatat că nu are nicio problemă de sănătate. El a fost arestat pentru ''ajutor la imigraţia ilegală şi încălcarea legii cu privire la străini'', potrivit ziarului citat. Unul dintre pasagerii care îl însoţise la spital a dispărut şi el, precizează El Pais, care a anunţat încă cinci arestări, scrie Agerpres.

Potrivit aplicaţiei FlightRadar24, aeronava în care se aflau pasagerii este un Airbus A320 al companiei Air Arabia Maroc şi efectua un zbor între Casablanca şi Istanbul.

În urma incidentului, 13 avioane cu destinaţia Palma au fost redirecţionate către alte aeroporturi, iar 16 zboruri de plecare au suferit întârzieri semnificative, potrivit autorităţilor aeroportuare.

Aeroportul a fost redeschis spre miezul nopţii, după aproximativ patru ore de închidere.

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Perioada Sărbătorilor aglomerează aeroporturile. Care sunt drepturile pasagerilor în cazul unui zbor anulat sau care are întârziere

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

Două aeroporturi de lângă Moscova, închise din cauza atacurilor ucrainene. O clădire rezidențială, lovită de o dronă

Partenerii noștri