Live

Macron spune că va vorbi cu Putin: Rusia devine o „putere a dezechilibrului”. În caz de agresiune, răspunsul va fi acolo

Data publicării:
Președintel Franței, Emmanuel Macron. Foto: Profimedia

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat marţi că intenţionează să discute cu omologul său rus, Vladimir Putin, și că Rusia pare să devină o putere a dezechilibrului, deoarece vrea să destabilizeze spaţiul fost sovietic.

Dacă ar fi o agresiune din partea Rusiei împotriva Ucrainei, riposta va fi acolo şi costul va fi foarte mare”, a spus Macron, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu cancelarul german Olaf Scholz, relatează AFP, citată de Agerpres.

Pregătim în paralel reacţia comună şi riposta în caz de agresiune, a subliniat preşedintele francez, după ce a afirmat că occidentalii sunt total uniţi şi au reluat apelul comun la dezescaladare.

Preşedintele francez a spus că va vorbi cu Putin despre criza din Ucraina.

„Nu putem decât să constatăm că Rusia este pe cale să devină o putere a dezechilibrului, a spus președintele francez, adăugând că „se multiplică acţiunile în sensul destabilizării fostelor republici sovietice.

„Dar nu trebuie să abandonăm dialogul cu Rusia. Voi avea o convorbire telefonică vineri dimineaţă cu preşedintele Putin pentru a face un bilanţ al întregii situaţii”, a spus Macron.

Miercuri, la Paris, consilieri politici din Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina vor purta discuţii în Formatul Normandia pe tema soluţionării conflictului separatist din estul Ucrainei.

Emmanuel Macron şi Olaf Scholz au îndemnat Rusia să adopte măsuri concrete pentru reducerea presiunilor militare asupra Ucrainei, potrivit Mediafax.

Rusia este acuzată că a mobilizat aproximativ 100.000 de militari în apropierea frontierelor Ucrainei. Administraţia de la Kiev se teme de o invazie sau de o lovitură de stat.

Kremlinul cere garanţii că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi argumentează că este necesară revenirea la arhitectura de securitate anterioară anului 1997, astfel că NATO trebuie să retragă trupele şi echipamentele militare inclusiv din România şi Bulgaria. Washingtonul urmează să transmită în următoarele zile răspunsuri scrise Moscovei privind garanţiile de securitate.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un general rus care a raportat victorii inexistente de pe front a fost mazilit de Putin. „Poți face greșeli, dar nu poți minți”

Fostul președinte taiwanez îndeamnă SUA să acorde prioritate ajutorării Ucrainei în detrimentul țării sale: „Noi încă mai avem timp”

Femeile finlandeze care se antrenează de teama unui război cu Rusia. „Este posibil să fim următorii”

Sute de mercenari din Yemen au fost păcăliți și recrutați de Rusia pentru a lupta în Ucraina

Partenerii noștri