Macron, apel către aliații Ucrainei: „Nu fiți lași!”
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, aflat în vizită la Praga, le-a cerut marţi aliaţilor Ucrainei să „nu fie laşi” în faţa „puterilor devenite de neoprit”, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Războiul a revenit pe pământul nostru, puterile devenite de neoprit îşi extind ameninţarea în fiecare zi, atacându-ne mai mult. Va trebui să fim la înălţimea istoriei şi a curajului pe care îl presupune aceasta. Ne apropiem cu siguranţă de un moment în Europa noastră în care va fi necesar să nu fim laşi. Nu vrem niciodată să vedem tragediile care vin”, a declarat şeful statului francez într-un discurs adresat comunităţii franceze.
Vizita în Republica Cehă îşi propune să arate „atenţia sa specială” acordată Europei Centrale, a explicat anturajul său pentru presă.
Preşedintele Emmanuel Macron urmează să se întâlnească cu omologul său ceh Petr Pavel, pe care l-a primit la Paris în decembrie, şi să semneze cu premierul Petr Fiala un plan de acţiune pe perioada 2024-2028 pentru un parteneriat strategic bilateral în care „problemele de apărare vor fi cheia” în contextul actualului război, a mai spus el.
Macron a făcut declaraţii controversate cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe occidentale în Ucraina
Săptămâna trecută, Emmanuel Macron a făcut declaraţii controversate cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe occidentale în Ucraina, deşi a admis că nu există „un consens” în prezent asupra acestei chestiuni. Guvernul francez a clarificat ulterior că ar fi vorba despre misiuni necombatante.
Însă marea majoritate a aliaţilor occidentali, printre care SUA şi Germania, s-au distanţat de declaraţiile preşedintelui francez şi au dat asigurări că nu se pune problema trimiterii de militari pe teritoriul ucrainean, oferind astfel o imagine a diviziunii în tabăra occidentală.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avertizat în legătură cu o „ameninţare reală” de război nuclear în cazul unei escaladări.
„Nu suntem în război împotriva poporului rus şi refuzăm să intram într-o logică a escaladării”, a răspuns Macron într-o declaraţie pentru ziarul ceh Pravo, subliniind că va lansa această „dezbatere” asupra a „tot ceea ce se poate face pentru a sprijini Ucraina”.
Editor : B.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News