Live

Video „M-am săturat. Mă duc peste ei și-i termin”. Soldații ucraineni cuceresc pozițiile rușilor în pădure și iau prizonieri

Data actualizării: Data publicării:
Soldații ucraineni păstrează un tonus optimist, în ciuda greutăților prin care trec. Sursă foto: X

O înregistrare video de aproape zece minute, filmată „la persoana I”, cu camerele montate pe uniforma soldaților, surprinde o acțiune a soldaților ucraineni din Brigada a 3-a de asalt, care au primit misiunea de a ataca și cuceri pozițiile rușilor într-o pădure situată în zona frontierei dintre regiunile Harkov și Lugansk. Scenele deosebit de dure arată ce înseamnă lupta într-o pădure deasă și cum se coordonează trupele ucrainene, nelăsând zone descoperite sau răniți în urmă. Misiunea a fost încheiată cu succes, ucrainenii reușind să ia chiar și prizonieri ruși.

„Operațiune a Brigăzii a 3-a de asalt în apropierea frontierei Harkov-Luhansk. Soldații din companiile 1 și 2 ale Batalionului 2 de asalt demontează liniile inamice.

Misiunea lor era să captureze un loc-cheie care aproviziona satul. Ei au atacat imediat pozițiile rusești ascunse în pădurea deasă. Schimbul de focuri s-a intensificat rapid.

În continuare se luptă printre ruinele sectorului privat al satului. Soldații trebuie să obțină un punct de sprijin în apropierea intersecției unde sunt controlate vehiculele care intră în așezare”, descrie operațiunea WarTranslated pe contul său de pe rețeaua X, unde a postat imaginile.

„E rus, dar mi-e milă de el. Bandajează-l”

Imaginile înregistrate de camerele montate pe uniformele soldaților ucraineni arată cum aceștia intră în pădure pe la lizieră și încep să atace în linie pozițiile rușilor.

Misiunea este dificilă, pentru că pădurea este deasă și se trage în continuu, iar inamicul greu de localizat.

La un moment dat, un soldat răbufnește: „M-am săturat. Mă duc peste ei și-i termin”.

La scurt timp, un soldat anunță că a fost rănit ușor la picior, iar un altul spune că ar putea avea o rană la spate, pentru că simte sânge curgându-i.

Cu toate acestea, ucrainenii continuă înaintarea și reușesc să cucerească pozițiile rușilor, inclusiv adăposturile săpate în pământ. Mai mulți soldați ruși se predau, iar cei răniți primesc îngrijiri medicale. 

„E rus, dar mi-e milă de el. Bandajează-l. Nu suntem animale”, spune un soldat ucrainean.

Prizonierii ruși le spun ucrainenilor că nu au vrut să lupte și au vrut să se predea, dar au fost obligați.

„Ați fost trimiși carne de tun, înțelegi asta?”, întreabă ucraineanul.

Soldații Brigăzii a 3-a pornesc apoi mai departe spre satul pe care îl vizau și iau poziții de-a lungul drumului, așteptându-se să întâlnească ruși. 

În sat controlează casele în ruină să vadă dacă se mai află inamici și pornesc mai departe, pe un câmp, unde unul dintre ucraineni se miră de frumusețea peisajului și spune că e „păcat că văd atâta frumusețe doar în război”. 

Însă tot el se consolează: „Dacă stăteam acasă, în niciun caz nu vedeam așa ceva”.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Zelenski a anunțat când va primi în Ucraina vizita emisarului pentru pace al lui Trump. „Vom discuta cu Keith Kellogg”

Partenerii noștri