Lukaşenko i s-a plâns lui Putin că-l amenință Occidentul și că cel mai mult îl îngrijorează Polonia
Liderul autoritar din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, i s-a plâns lui Vladimir Putin, la întâlnirea de joi de la Moscova, despre ameninţarea la care ar fi expusă ţara sa din partea Occidentului.
"Situaţia este dificilă. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este poziţia conducerii poloneze", a spus Lukaşenko în cursul unei convorbiri la Moscova difuzate la televizor, relatează vineri dpa, citată de Agerpres.
El a criticat manevrele militare desfăşurate în statele baltice şi staţionarea de unităţi suplimentare ale NATO în ţări învecinate cu Belarus.
"Au fost desfăşuraţi americani, iar germanii, ceea ce e uluitor, nu şi-au învăţat lecţia", a declarat preşedintele belarus, într-o aparentă aluzie la cel de-al doilea război mondial, când soldaţii Wehrmacht au invadat Uniunea Sovietică.
Republica Belarus a fost forţată să-şi întărească unităţile de lângă graniţă din cauza prezenţei militare sporite a NATO, a notat Lukaşenko, care este un aliat apropiat al lui Putin. "Dar nu avem planuri să luptăm nicăieri", a ţinut el să adauge.
Atât Putin, cât şi Lukaşenko au negat că ar avea vreo intenţie de a ataca state europene. Relaţiile dintre Occident şi Rusia şi Belarus sunt tensionate, notează dpa. Rusia, care a lansat de peste doi ani invazia din Ucraina, are staţionaţi mii de soldaţi în Belarus, iar Lukaşenko a permis Moscovei să folosească teritoriul ţării sale ca spaţiu de desfăşurare pentru atacuri asupra Ucrainei.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News