Live

„Lucrurile nu stau bine în Santorini.” O păcăleală de 1 aprilie i-a adus dosar penal unui renumit seismolog grec

Data publicării:
„Lucrurile nu stau bine în Santorini.” O păcăleală de 1 aprilie i-a adus dosar penal unui renumit seismolog grec. Foto: Facebook

Un renumit seismolog grec face obiectul unei anchete penale în urma unei păcăleli de 1 aprilie, prin intermediul căreia a anunţat că o fosă uriaşă în forma unei pâlnii ar putea să se deschidă sub insula vulcanică Santorini, o celebră destinaţie turistică.

Akis Tselentis, directorul Institutului de Geodinamică şi al Centrului pentru Tsunami din Grecia, a publicat miercuri pe Facebook o fotografie ce îl prezenta ca pe un fals vinovat, în timp ce ţinea în mâini o pancartă pe care era scris mesajul următor: "Vinovat pentru gluma de 1 aprilie", scrie Agerpres.

"Trăim într-o ţară în care umorul este persecutat, dar agresorii de copii, violatorii şi autorii de fraude nu sunt pedepsiţi", a adăugat el.

Marţi, un procuror a ordonat deschiderea unei anchete preliminare pentru a stabili dacă mesajul publicat de Akis Tselentis pe 1 aprilie ar putea fi încadrat în sfera infracţiunii de "răspândire de ştiri false".

"Lucrurile nu stau bine în Santorini. Din ianuarie, asistăm la dispariţia graduală a magmei de sub vulcan", declarase seismologul elen pe Facebook.

Akis Tselentis a adăugat în gluma lui că exista "o posibilitate majoră" ca magma să se deplaseze spre un vulcan fictiv, creând un vid în forma unei pâlnii, ce ar putea "aspira apele din Marea Egee".

Insula Santorini a fost complet remodelată după o erupţie vulcanică de la sfârşitul secolului al XVII-lea î.e.n., care a distrus civilizaţia minoică. Activitatea sa geotermală, însoţită de cutremure de pământ, a rămas la un nivel ridicat până în zilele noastre.

Ultima erupţie majoră a celei mai active părţi a vulcanului grec, localizată sub insula de lavă Kameni, nelocuită şi aflată lângă Santorini, s-a produs în anul 1950.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel puțin opt migranți și-au pierdut viața în largul coastelor Greciei. Ce s-a întâmplat cu nava în care se aflau aceștia

Grecia îl va preda României pe Nati Meir, condamnat la 11 ani pentru corupție. Omul de afaceri a fost prins în Rhodos

Fostul prinț Pavlos intenționează să ceară cetățenia greacă. Dar n-are nume de familie

Tinerii infractori din Grecia vor fi obligați să participe la activități sportive în cadrul programelor de combatere a delincvenței

Partenerii noștri