Londra îl sancţionează pe cel mai bogat om din Bulgaria
Marea Britanie a decis vineri să impună sancţiuni împotriva a trei cetăţeni bulgari, printre care se numără şi cel mai bogat om din Bulgaria, Vasil Bojkov, pentru ceea ce Londra a numit folosirea incorectă a fondurilor publice şi deturnarea lor în interes personal, informează Agerpres.
Vasil Bojkov este dat în urmărire din 2020 pentru fraudă fiscală, cu un prejudiciu de peste 250 de milioane de euro şi dare de mită, inclusiv mai multor politicieni. Bojkov, care a făcut avere din afaceri cu loterii private şi are o avere estimată la 1,5 miliarde de dolari, este acuzat de asemenea că a format un grup infracţional organizat.
Ceilalţi doi cetăţeni bulgari sancţionaţi sunt fostul parlamentar Delian Peevski şi fostul oficial în domeniul securităţii naţionale Ilko Jeliazkov, membru al consiliului de administraţie al celei mai mari companii energetice din Bulgaria.
Londra a afirmat că sancţiunile vizează corupţia din Bulgaria prin acţiuni coordonate cu Statele Unite, care au sancţionat vineri cinci actuali sau foşti demnitari guvernamentali. Washingtonul i-a sancţionat deja în 2021 pe Peevski şi Jeliazkov.
"Cei sancţionaţi au privat oamenii din Bulgaria de resurse esenţiale pentru dezvoltarea sa economică şi socială", a declarat ministrul de externe britanic James Cleverly.
"Bani care ar fi trebuit să fie utilizaţi pentru a repara străzi, a construi spitale şi a sprijini creşterea economică au ajuns în schimb în buzunarele unor indivizi corupţi", a adăugat Cleverly.
Bulgaria se află printre ţările cele mai corupte din Europa, potrivit indicelui calculat de Transparency International, şi a fost criticată constant pentru ineficienţa măsurilor de combatere a corupţiei.
Editor : D.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News