Live

Galerie Foto Locul celei mai mari înfrângeri a armatei Rusiei. Un câmp din Ucraina e plin de tancuri arse și trupuri carbonizate ale soldaților ruși

Data actualizării: Data publicării:
Tancuri şi blindate ruseşti distruse în apropierea unui pod de pontoane cu care trupele Moscovei au încercat să forţeze râul Severski Doneţ, din regiunea Lugansk, Ucraina. Foto: Profimedia Images

O echipă CNN a mers marți în orașul Bilohorivka din estul Ucrainei, unde se crede că Rusia a suferit una dintre cele mai mari înfrângeri într-o bătălie, de la începutul războiului. Acolo, un câmp întreg, aflat la doar câteva sute de metri de linia frontului, este plin de resturi arse ale vehiculelor blindate rusești și de rămășițe carbonizate ale soldaților.

Armata ucraineană a comunicat că săptămâna trecută a distrus „cel puțin 73 de echipamente şi tehnică grea de luptă ruseşti”, inclusiv tancuri T-72 și vehicule de luptă de infanterie, atunci când un batalion al armatei ruse a încercat de trei ori să traverseze râul Severski Doneț. Concret, rușii și-au pierdut aproape în întregime toate blindatele din dotare. Nu se ştie câţi soldaţi ruşi au fost ucişi în cadrul batalionului folosit în tentativa de traversare a râului. Un batalion al Moscovei are în jur de 500 de militari.

Întreaga zonă de lângă râu este plină de tancuri rusești distruse, transportoare blindate, mitraliere cu țevi răsucite în spirale și rămășițe carbonizate ale soldaților ruși.

Un ofițer ucrainean a povestit că rușii au încercat să traverseze râul prin trei locuri.

„Au încercat într-un punct, au eșuat, au fost zdrobiți. La al doilea pe care l-au încercat, au fost distruși. La ultimul au pierdut cele mai multe echipamente. Acolo au încercat de patru ori. Prima dată când nu au reușit, au fost zdrobiți de artilerie. A doua oară la fel. De fiecare dată au încercat și mai tare, fără să ști că noi urmăream tot ce fac. La fiecare atac al lor, noi am venit cu altul”, a povestit ofițerul.

El a spus că ucrainenii au folosit focul de artilerie pentru a distruge podul de pontoane rusești și au folosit forțele terestre pentru a împinge coloana blindată.

„Nu au avut timp să traverseze, nici să arunce bărcile. Am urmărit cu drone cum au căzut în apă și s-au scufundat”, a mai spus el.

Ofițerul a afirmat în Rusia este victima unor tactici militare „învechite” și a propriei propagande.

„Au câteva lucruri noi, dar în cea mai mare parte totul este depășit. Tactica este, de asemenea, depășită. Și din punct de vedere tehnologic, sunt foarte departe de armele NATO și americane”, a declarat el pentru CNN.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Partenerii noștri