Live

Liderul moderaților suedezi a fost desemnat să formeze guvernul

Data publicării:
Ulf Kristersson, liderul Partidului Moderaților și posibilul viitor prim-ministru al guvernului Suediei. Foto: Profimedia Images

Liderul Partidului Moderat din Suedia, Ulf Kristersson, a primit, luni, mandatul de a forma guvernul după ce blocul de dreapta din care face parte a câştigat majoritatea în recentele alegeri generale, a declarat preşedintele parlamentului, relatează Reuters.

„A fost o decizie destul e simplă”, a spus preşedintele parlamentului, Anders Norlen, precizând că nu a stabilit un termen-limită pentru deliberări.

Moderaţii, Democraţii Suedezi, creştin-democraţii şi liberalii au câştigat 176 de mandate în parlamentul de 349 de locuri, puţin mai mult decât mandatele obţinute de centru-stânga, 173, potrivit autorităţii electorale suedeze.

Se anticipează că Kristersson va încerca să formeze un guvern minoritar, lăsând unul sau două partide de dreapta în afara coaliţiei de guvernare, deşi se va baza pe sprijinul lor în parlament.

Aceste alegeri reprezintă un moment de cotitură în politica din Suedia, în contextul în care Democraţii Suedezi, un partid antiimigraţie cu rădăcini în doctrina supremaţiei albilor, este pe punctul de a dobândi influenţă asupra politicilor guvernamentale.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Blocaj în negocierile pentru Guvern. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Parlamentul și-a ales noua conducere. Cum și-au împărțit partidele funcțiile

Parchetul General s-a autosesizat, după ce Diana Șoșoacă și apropiații săi au agresat o jurnalistă în Parlament

Partenerii noștri