Live

Lavrov, declarat persona non grata în Polonia. Moscova denunța decizia și spune că este „provocatoare şi fără precedent”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov. Foto: Profimedia Images

Rusia a denunţat sâmbătă ceea ce a numit decizia „provocatoare” a Varşoviei de a nu autoriza intrarea pe teritoriul Poloniei a ministrului de externe rus Serghei Lavrov pentru a participa la o reuniune ministerială a OSCE, transmite AFP.

Decizia Poloniei este provocatoare şi fără precedent, a declarat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE, estimează comunicatul citat.

Polonia, care organizează la începutul lunii decembrie reuniunea ministerială a OSCE, a anunşat vineri că a refuzat să autorizeze intrarea lui Serghei Lavrov pe teritoriul ei.

Aşteptăm de la Federaţia Rusă să aleagă membrii delegaţiei sale conform cu reglementările în vigoare, a explicat pentru AFP o sursă din interiorul preşedinţiei poloneze a OSCE.

Potrivit acestei surse, delegaţia rusă nu trebuie să includă persoane sancţionate de către Uniunea Europeană în urma ofensivei ruse în Ucraina declanşate pe 24 februarie, printre care Serghei Lavrov.

Reuniunea celor 57 de miniştri de externe din OSCE va avea loc pe 1 şi 2 decembrie la Lodz, în centrul Poloniei.

Potrivit Moscovei, delegaţia rusă va fi condusă de ambasadorul rus la OSCE, Aleksandr Lukacevici.

De la crearea sa în 1975, în plin război rece, pentru a favoriza dialogul între Vest şi Est, OSCE are sediul la Viena. Reuniunea ministerială anuală a OSCE, la care în mod normal Serghei Lavrov participă, este organismul central al acestei organizaţii internaţionale.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Avertisment dur al Giorgiei Meloni: Rusia e o amenințare mai mare decât ne imaginăm. UE trebuie să fie pregătită

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri