Live

„Lasă după ei iadul”. Militarii ruși pun mine antipersonal chiar și în jucării sau frigidere

Data publicării:
Rușii pun mine antipersonal chiar și în în jucăriile copiilor. Foto: Profimedia Images

Minele antipersonal reprezintă principala ameninţare la adresa locuitorilor din teritoriile ucrainene eliberate de sub ocupaţia armatei ruse. Sute de persoane, atât din localităţile situate la nord-vest de Kiev, cât şi în cele de la nord-est de Harkov, de unde invadatorii au fost obligaţi să se retragă, au murit după ce au călcat sau au trecut cu maşinile sau utilajele agricole peste dispozitivele explozive amplasate de soldaţii ruşi. Potrivit autorităților, rușii au pus mine antipersonal chiar și în frigidere sau în jucăriile copiilor, relatează Agerpres.

Astfel de situaţii au fost înregistrate la Borodianka, Irpin sau Bucea, cele mai afectate localităţi din apropierea Capitalei Ucrainei, însă în prezent minele fac numeroase victime în localităţile din regiunea Harkov, unde a avut loc o contraofensivă puternică a soldaţilor ucraineni.

„În ultima localitate eliberată Ţîrkun, au fost două femei care au murit, după explozia unor mine. Lasă după ei iadul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei regionale din Harkov, Olena Baranik.

Oficialul Poliţiei din Harkov vorbeşte despre gravitatea acţiunilor militarilor ruşi, care amplasează astfel de mine antipersonal inclusiv în jucăriile copiilor sau în frigiderele caselor pe care le-au ocupat periodic.

De altfel, autorităţile din Harkov cer populaţiei să nu revină acasă înainte de finalizarea procesului de deminare.

Minele antipersonal pun, de asemenea, în pericol şi micii agricultori sau marii fermieri. Mai multe utilaje agricole au sărit în aer după explozia acelor dispozitive.

„În Balaklia un tractorist pe câmp a dat peste o mină. În alte două raioane au fost asemenea cazuri. Unde am eu pământuri, tehnica agrară este bombardată. Acolo au căzut cele mai multe proiectile şi cunosc foarte mulţi fermieri care sunt în situaţii similare”, a afirmat Vitali Kuchma, un fermier care deţine peste 20.000 de hectare de teren la Est de Harkov.

Şeful Poliţiei Regionale din Capitala Ucrainei, Andrei Nebitov, spune că în Nord-Vestul Kievului au fost înregistrate peste 300 de victime ale exploziilor de mine amplasate de militarii ruşi.

În 1997 a fost semnată Convenţia privind interzicerea utilizării, stocării, producerii şi transferului de mine antipersonal şi distrugerea acestora, ceea ce face ca utilizarea acestui tip de muniţie să fie considerată ilegală.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Zelenski a anunțat când va primi în Ucraina vizita emisarului pentru pace al lui Trump. „Vom discuta cu Keith Kellogg”

Partenerii noștri