Galerie Foto Lacurile din Band-e-Amir, una dintre cele mai mari atracții din Afganistan, au fost abandonate de turiști după întoarcerea talibanilor
Lacurile de munte din parcul național Band-e-Amir, aflate la o altitudine de 3.000 de metri - cândva printre principalele atracții turistice ale Afganistanului, au fost abandonate de turiști, scrie Reuters.
După zeci de ani de război și crize economice, colapsul turismului din Afganistan putea trece aproape neobservat, însă parcul național Band-e-Amir, care găzduiește o serie de șase lacuri albastre adânci, separate de baraje naturale de travertin, era vizitat de mii de turiști anual.
Provincia Bamiyan, unde se află Band-e-Amir, a fost una dintre puținele zone adăpostite de conflictul care a devastat Afganistanul în ultimii 20 de ani. Astfel, au început să fie atrași în zonă pasionații de sporturi, precum ciclism și schi, dar și turiști care voiau să se plimbe și să admire frumusețile naturii sau veneau la picnic, încercând să uite de violențele care aveau loc în restul țării.
Situația s-a schimbat anul trecut, pe măsură ce talibanii au recăpătat puterea în Afganistan, ofensiva lor culminând cu răsturnarea regimului din Kabul susținut de statele occidentale. Ulterior, țara a alunecat în criză.
"Obișnuia să fie foarte bine, erau programe de schi și concursuri pe timpul iernii", a spune Sayed Reza, un ghid turistic care oferea și cazare. "Erau mulți turiști iarna și primăvara, însă în ultimele patru luni, de la venirea talibanilor, nu au mai venit niciun turist în Bard-e Amir", spune el.
Zona a fost declarată parc național în 2009, iar deși provincia Bamiyan rămâne în general săracă și subdezvoltată, turismul care a continuat și pe durata războiului a adus prosperitate în micul sat aflat lângă lacuri.
"Band-e-Amir este un loc turistic. Are lacuri frumoase și vreme bună. Oamenii se simt bine aici", spune Reza.
Reza spune că 70-80 de familii trăiesc în satul Band-e-Amir și erau dependente de turism. Ele deja sufereau de reducerea numărului de turiști din cauza pandemiei, iar criza economică produsă de victoria talibanilor a înrăutățit situația.
"Anul acesta, din cauza schimbării regimului, n-am avut deloc turiști în Band-e-Amir", spune Reza.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News